Minerii din Mina Lupeni au încheiat protestul extrem luni seara. La fața locului au venit familiile acestora, care i-au revăzut după o săptămână pe protestatarii din subteran care s-au auto-blocat pentru a manifesta ca urmare a neîncasării salariilor și a altor drepturi. Protestul a fost încheiat după ce ministrul Muncii a semnat un protocol prin care garantează că le va plăti restanțele.
Minerii care s-au auto-blocat în subteranul exploatării de cărbune Lupeni, din Valea Jiului, au încheiat protestul declanșat în urmă cu șapte zile, după ce le-au fost aduse la cunoștință prevederile din acordul referitor la plata drepturilor bănești restante încheiat de liderii lor la Ministerul Muncii.
Unul dintre reprezentanții minerilor de la Lupeni, Marius Miron, a declarat că protestatarii blocați în subteran ies la suprafață, în cursul serii de luni, pe la Mina Sud Lupeni.
"Bunul Dumnezeu a făcut să se rezolve și această problemă, doar pe cele trei luni de zile", a spus Miron.
Salariile și alte drepturi bănești ale minerilor de la Complexul Energetic Hunedoara ar urma să fie plătite în perioada 25-26 februarie. Anunțul a venit din partea ministrului Muncii, Raluca Turcan, după întâlnirea pe care a avut-o cu o delegație a minerilor protestatari din Valea Jiului. Turcan a precizat că s-a elaborat un plan de măsuri, în trei etape.
Turcan a explicat că prima măsură a fost elaborarea unei ordonanțe de urgență deja publicată în Monitorul Oficial, prin care, din Fondul de Garantare a salariilor se vor face plățile pentru CE Hunedoara. Al doilea pas va fi aprobarea, în ședința de Guvern de luni, a unei hotărâri care conține normele de aplicare a măsurilor prevăzute în OUG. Al treilea pas va fi reprezentat de plata efectivă, în trei tranșe.
"Practic, am agreat împreună cu reprezentanții minerilor ca aceste plăți în trei tranșe să aibă marele avantaj ca în zilele de 25 și 26, minerii să poată să încaseze drepturile salariale restante și de asemenea o parte dintre beneficiile restante, cum sunt tichetele de masă și banii de transport. Un alt mare avantaj al acestei soluții identificate este că toată Compania Energetică Hunedoara capătă un răgaz de 3 luni prin care să se reorganizeze și să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcționarea pe termen lung", a precizat ministrul Muncii.
"Vorbim de aproximativ 3.000 de oameni care se află în activitatea minieră, plus aproximativ 1.000 de oameni care se află în activitatea din energie și în momentul de față avem 70 de mineri blocați în mină. Practic, îmi exprim speranța ca prin soluțiile identificate astăzi minerii să înceteze greva, să iasă la suprafață, să nu mai gândească varianta intrării în greva foamei și să fi pus bazele, prin soluțiile agreate astăzi, pentru o redresare pe termen lung a tuturor celor angajați în industria din jurul Complexului Energetic Hunedoara", a mai afirmat Raluca Turcan.