Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în flagrant de DNA când lua mită. Suma, halucinantă: 1,25 milioane lei pentru acordarea unui contract

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant vineri seara de procurorii DNA
Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant vineri seara de procurorii DNA, în timp ce primea o mită de 1,25 milioane lei. Conform procurorilor, suma impresionantă de bani era primită în schimbul acordării unui contract.
UPDATE - Dumitru Buzatu a fost adus de procurorii DNA la locuința sa, unde a fost întâmpinat de presă. Președintele CJ Vaslui a dat răspunsuri monosilabice și s-a grabit să intre în curte. De acolo, a fost condus de anchetatori în interiorul casei sale.
UPDATE - Presa locală a publicat o filmare de la descinderile procurorilor la casa lui Dumitru Buzatu
UPDATE - Autoritățile au dat publicității imagini care atestă mita enormă primită de președintele CJ Vaslui

Potrivit surselor, banii ar fi fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.
La această oră procurorii efectuează percheziții la domiciliul lui Dumitru Buzatu.
Dumitru Buzatu a fost deputat în legislatura 1992-1996, ales în județul Vaslui pe listele partidului PDSR. În legislatura 1996-2000 și în legislatura 2000-2004, Dumitru Buzatu a fost ales a fost ales pe listele PDSR dar, în iunie 2001, în urma fuziunii cu PSDR a devenit PSD.
Dumitru Buzatu a demisionat din Camera Deputaților pe data de 30 iunie 2004. În legislatura 1996-2000 Dumitru Buzatu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Portugheză și Republica Cuba iar în legislatura 2000-2004, a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Cuba și Republica Chile.
Din 2012 este președintele Consiliului Județean Vaslui.
Social-democratul Dumitru Buzatu explică de ce s-a îmbrăcat în Moș Crăciun în zonele sărace din județul Vaslui
În 2 februarie 2017, Dumitru Buzatu a declarat în legătură cu protestatarii contra modificării legislației penaleː ”Ideea de a dezbate câteva aspecte legate de situația actuală este una foarte bună. Spre deosebire de președintele Liviu Dragnea, eu fac parte din aripa talibană a PSD și nu mă interesează nici măcar 100.000 de răgălii adunate de undeva. Mi-a fost foarte ușor să-i recunosc după răgetele pe care le scot și am înțeles că este o facțiune ultrareacționară care habar nu are de comportamentul democratic și de valorile umanitare. Sunt indivizi care se ascund în dosul anonimatului rețelelor de comunicare și, după părea mea, și câțiva «antrenori» din instituțiile de represiune caracteristice statului capitalist”.
Buzatu mai este cunoscut opiniei publice pentru că criticat în termeni suburbani (răgete”, „răgălii”) protestatarii care s-au aflat în Piața Victoriei în timpul regimului Dragnea. De asemenea, în 2020, Dumitru Buzatu a pus la îndoială, în cadrul ședinței Comitetului Executiv al PSD, existența coronaviruslui, și i-a catalogat pe liderii social-democrați drept ”niște proști”, neștiind că a uitat să închidă microfonul.
Dumitru Buzatu: „PSD nu i-a sărăcit pe vasluieni, întrucât aceștia nu au fost niciodată foarte bogați”
Citește și:
- 09:32 - Microbuz ieșit de pe carosabil pe DN14, în județul Sibiu: cinci persoane, între care doi copii, la spital
- 09:22 - Negocieri SUA-Iran: Trump anunță un angajament privind programul nuclear al Teheranului
- 09:12 - Predicțiile economice ale lui Călin Georgescu s-au confirmat: ce spunea, în urmă cu o lună, candidatul interzis de sistem
- 08:56 - Ana Maria Păcuraru, în inima Deșertului Gobi: imagini senzaționale de la una dintre cele mai mari centrale solare din lume
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














