Premierul Nicolae Ciucă efectuează vineri o vizită de lucru în județele Brăila și Buzău.
Cu această ocazie, șeful Guvernului va vizita mai multe firme din cele două județe, dar și șantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila.
Potrivit programului anunțat de Biroul de presă al Guvernului, la Brăila, prim-ministrul Ciucă va merge la societatea Yazaki România SRL.
Ulterior, acesta va vizita șantierul podului suspendat peste Dunăre. Licitația pentru realizarea podului suspendat peste Dunăre, cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani, a fost câștigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme, una din Italia și cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023. Podul va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila și 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale și al lungimii.
La Buzău, premierul va vizita societatea Green Grup Țintești și fabrica de ulei Bunge.