Premieră în lume - O țară vrea să LEGIFEREZE salutul anti-Covid. În ce constă

Salutul anti-Covid. Foto: captură YouTube
O lege care promovează salutul anti-Covid este în dezbatere parlamentară în Filipine. Salutul, numit ”Bating Filipino”, constă în plasarea mâinii drepte în mijlocul pieptului și înclinarea capului cu ochii închiși sau semideschiși.
Proiectul de lege a fost votat de deputați săptămâna aceasta, cu 212 voturi ”pentru” și unul ”împotrivă”. Pentru a putea fi aprobată de Președintele țării, trebuie să treacă și de Senat.
Legea nu presupune vreo pedeapsă pentru cei care nu vor să salute în acest fel.
Deputatul care a inițiat legea, Fernando Bayani, a subliniat însă că salutul tradițional, care constă în strângerea mâinii, deși bine intenționat, prezintă prea multe riscuri pentru sănătatea publică. Mai mult, a explicat acesta, modul alternativ de salut propus este o formă universală de întâmpinare, în timp ce plecarea ușoară a capului reprezintă un gest tradițional de respect în Filipine.
Cu o populație de peste 105 milioane de locuitori, Filipine este a doua cea mai afectată țară de pandemie din Asia de Sud-Est, cu un bilanț de 509.887 de infectări și 10.136 de decese.
Campania de vaccinare anti-Covid în arhipelag este prevăzută să înceapă în februarie, când vor ajunge în țară dozele de la companiile Sinovac și Pfizer. Autoritățile și-au propus să imunizeze, până la finalul anului, între 50 și 70 de milioane de filipinezi, notează ziare.com
Citește și:
- 23:59 - „Am plătit șezlongul, nu plecăm”. Turiștii au ignorat alertele după incidentul cu dronă din Portul Constanța
- 23:50 - Coșmar în larg: pescari turci, atacați în Marea Neagră. O victimă și mai mulți răniți
- 23:31 - Pericolul uriaș din azotatul de amoniu, aflat la mică distanță de Portul Constanța. Catastrofele pe care le-a provocat substanța
- 23:29 - Cum arată o noapte la camera de gardă. Eforturi supraomenești pentru viața pacienților. Medic: ”E dificil să le spui că părintele sau copilul nu o să mai fie”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














