Protest masiv: Mii de polițiști și gardieni au ieșit în stradă

Protest masiv: Mii de polițiști și gardieni au ieșit în stradă
Oamenii legii au protestat, sâmbătă, mai întâi în fața Ministerului de Interne nemulțumiți de impactul modificărilor fiscale asupra salariilor, dar și de condițiile de muncă din penitenciare. La ora 12.00, protestatarii au plecat în marș spre Piața Victoriei, unde au ajuns în jurul orei 12.30. În fața Guvernului, protestatarii au stat până la ora 16.00 și și-au strigat nemulțumirile.
UPDATE: Ministerul de Interne a anunțat, legat de protest că:
"1.Legea salarizării bugetare nr. 153/2017 prevede etapele în care vor avea loc creșterile salariilor personalului bugetar până în anul 2022. Evident că fiecare categorie profesională își dorește să beneficieze de aceste creșteri salariale încă din primul an de aplicare a legii, însă o creștere a salariilor pentru toți bugetarii în același timp nu ar fi putut fi sustenabilă din punct de vedere al posibilităților bugetare.
2. Deși polițiștii și militarii vor intra în grilă în mod etapizat, până în 2022, cu creșteri succesive, an de an,polițiștii au beneficiat de măriri salariale în ultimul an, astfel:
- creștere salarială de 10% în octombrie 2017;
- creștere salarială de 4-5% la salariul net din ianuarie 2018;
- mărirea unor sporuri (de 5% sau 10%) pentru 28.000 de polițiști din ianuarie 2018.
Cel mai mic salariu net din Poliție (al unui agent debutant) a crescut de la 1.373 în decembrie 2016, la 1.776 în ianuarie 2018, la care se adaugă norma de hrană de 990 lei și norma de echipament de 250 de lei și alte sporuri, după caz.
Ofițerii de poliție, fără funcție de conducere au salariile nete între1.909 lei și 6.777 lei, la care se adaugă norma de hrană de 990 lei și norma de echipament de 250 de lei și alte sporuri, după caz.
Ofițerii cu funcții de conducere au salariile nete între 2.600 și 11.000 de lei (în cazul chestorilor), la care se adaugă norma de hrană de 990 lei și norma de echipament de 250 de lei șialte sporuri, după caz.
Munca prestată în zilele libere și sărbătorile legale se plătește ca o zi normală de lucru la care se adaugă un spor de 75%.".
Sursa citată mai anunță că începând cu luna aprilie 2018, polițiștilor li se vor plăti orele suplimentare efectuate în timpul săptămânii.
UPDATE 14.00: Protestul este în plină desfășurare în fața guvernului, unde protestatarii continuă să își ceară drepturile. Liderii de sindicat au plecat spre sediul guvernului, unde vor încerca să negocieze, deși nu au fost contactați de oficialități pentru a purta discuții.
UPDATE 13.00: Sindicaliștii din Poliție, penitenciare și anatomo-patologie au ajuns în jurul orei 12:30 în Piața Victoriei, unde vor protesta până la ora 16:00, nemulțumiți de salarizare și de modificările fiscale.
Protestatarii suflă în fluiere și vuvuzele și agită pancarte pe care scrie: "Noi cu dialogul, voi cu monologul", "Suntem polițiști europeni. Vrem respect și salarii decente", "Polițiștii în slujba cetățenilor, nu în slujba politicienilor", "Legea cadru strâmbă. 153/2007: privilegii pentru voi, chin și jale pentru noi", "Dialogul social MAI-Sindicate=Simulacru", "Stop subfinanțării, discriminării și denigrării Poliției! Salarizării precare! Permanenței neplătite! Deficitului de personal! Abuzurilor! Refuz să-mi dau foc să vă fie vou cald!!!"
UPDATE 12.00: Polițiștii sunt în drum spre Piața Victoriei, unde își vor striga nemulțumirile în fața guvernului. "Nu am fost introduși în anexa 6 a salarizării, ne dorim să fim plătiți după grila de salarizare din 2018, nu după cea din 2009. Totodată, nu avem suficiente uniforme de protecție suficiente", a spus unul dintre protestatari.
UPDATE 10.00: În fața MAI, s-au adunat deja câteva mii de politiști, care își doresc ca vocile lor să se audă, aceștia venind echipați cu vuvuzele.

"Sunt polițist cu o vechime de 25 de ani. Suntem în anul 2018 și suntem plătiți după o formulă din 2009. Noi acumulăm ore suplimentare la 4 - 5 zile, iar acestea nu sunt compensate cu zile libere, astfel că ar trebui să fie compensate cu bani. Mai avem nemulțumiri la nivel local, despre cum își fac desfășoară șefii activitatea", a declarat un polițist aflat la protest.

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că polițiștii au două solicitări, anume o salarizare echitabilă și condiții de lucru mai bune.
"Ar fi vorba despre o salarizare echitabilă și condiții de lucru mai bune. Ce înțelegem noi prin salarizare echitabilă, niciodată nu am cerut nimic în plus, cerem doar să ne fie aplicată legea, adică anexa 6, anexa 8, din Legea 153, să fie aplicată și în sistemul de apărare, siguranță și ordine publică. Anexa 6 face trimitere la Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale, SRI, STS, SPP", a spus Coarnă.
De asemenea, liderul sindical a vorbit și despre deficitul de personal.
"Avem și probleme de personal în MAI, de 27-30.000 de funcții. Gândiți-vă că acest deficit de personal nu poate fi compensat decât prin muncă suplimentară, muncă suplimentară care până de curând nu a fost plătită, era obligatorie, dar în condițiile în care avem acest deficit fantastic de mare de personal, imaginați-vă că în fapt managerii erau puși în fața lucrului bine făcut și nu puteau să acorde liberul de drept în natură, pentru că nu existau oameni la schimb care să asigure continuitatea pentru că serviciul nostru, polițienesc, din penitenciare, este un serviciu cu caracter continuu, nu se întrerupe, nu putem să închidem penitenciarul și nici secțiile de poliție, ca și spitalele, de altfel. Sunt câteva instituții în țara aceasta care funcționează cu caracter continuu, iar sigur, acei oameni trebuie să primească niște bonusuri, munca de noapte trebuie recompensată. Nu oricine poate să lucreze în acele condiții. Unii dintre noi nici nu vor să lucreze în astfel de condiții, lucru ce ne duce în continuare la acțiuni de protest", a spus președintele SNPPC.
La rândul său, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANPC), Sorin Dumitrașcu, a declarat că paznicii au început deja protestele încă din luna august.
"Am început deja protestele, ne străduim de mult să convingem Guvernul că avem o problemă cu ceea ce înseamnă condiții de muncă în penitenciare. Deja avem o lege care stabilește că în penitenciare condițiile sunt improprii, doar că de asta nu beneficiază și angajații din penitenciare, deci asta ar fi principala noastră revendicare, iar din acest motiv protestăm, am început încă din august anul trecut, continuăm. Guvernul a cerut răgaz să rezolve din probleme, s-a folosit de acest răgaz, făcând nimic. Principalele probleme sunt legate, în ceea ce privește condiția de muncă în penitenciar, sunt legate de starea fizică a penitenciarelor, deși toți politicienii puterii s-au arătat îngrijorați anul trecut de starea jalnică a penitenciarelor", a spus Dumitrașcu.
De asemenea, acesta a mai adăugat că investițiile în penitenciare s-au redus la jumătate.
"Noi cerem un plan serios de investiții și pe cineva care să fie în stare să îl aplice. Ne așteptăm ca în fiecare an să se facă câte ceva, nu să se reducă bugetul la jumătate. O altă problemă este legată de numărul mare de ore suplimentare nerecuperate. Recent, la cererea noastră, Parlamentul a verificat cadrul legislativ și se pot plăti orele suplimentare într-un anumit cuantum, nesatisfăcător, dar este un pas, dar în ceea ce ne privește rămâne însă problema milionului de ore suplimentare nerecuperate. De asemenea, nu excludem să depunem plângere penală împotriva Ministrului Justiției și a șefilor din ANP, care girează acest furt, că este un furt, 1 milion de ore suplimentare înseamnă bani, iar 1 milion de ore suplimentare înseamnă foarte multe vieți de oameni petrecute în penitenciar. De asemenea, problema deficitului de personal rămâne, ANP recunoaște că avem un deficit de aproape 4.000 de posturi față de statele aprobate și suntem la undeva la 8.000 de posturi față de standard, standarde care au fost numite tot de către ANP, nu este o invenție sindicală", a mai spus președintele FSANP.
Sâmbătă, 24 martie, începând cu ora 9:00, membrii de sindicat din cadrul SNPPC, FSANP și Federația Sindicatelor Medicilor Anatomo-Patologi, vor protesta în fața Ministerului de Interne, urmând să meargă, în marș, spre Piața Victoriei, unde vor protesta până la ora 16:00.
Sursa
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























