Ministrul Agriculturii Petre Daea a anunțat că ajutorul primit de fermieri de la Comisia Europeană va fi dublat de la bugetul statului, urmând să fie realizat un act normativ în acest sens, în contextul importului de cereale din Ucraina.
„Lucrurile s-au stabilit. Prima tranșă, primul ajutor a venit, ajutorul respectiv l-am dublat cu sume de la bugetul statului, am pus în mișcare actul normativ, actul normativ pentru sprijinul fermierilor pentru stocurile de cereale, de grâu practic, aici ne-am îndreptat. (...) Vor veni sume suplimentare. Nemulțumirea este la toată lumea, nu este numai la fermierii români”, a declarat ministrul Petre Daea, întrebat sâmbătă la Digi 24 când sosește a doua tranșă de despăgubiri pentru fermieri de la Comisia Europeană.
Chestionat dacă poate pune despre ce sumă este vorba, Petre Daea a răspuns: „Până la această dată există acest sprijin care va fi distribuit la fermierii români în următoarele zile pentru că cunoaștem nivel sumelor respectiv”.
„Datorită intervenției pe care a avut-o președintele Klaus Iohannis la Consiliul European, România și nu numai România, intră într-un sprijin suplimentar cu sume care s-au discutat și care se prelucrează acum la Comisia Europeană, urmând ca pe baza acelor comunicări pe care le vom primi de la Comisia Europeană să realizăm actul normativ și noi să fim pregătiți din acest punct de vedere pentru a veni și cu sume suplimentare. Alături de acest sprijin concret așteptăm pe data de 19 este o structură de decizie la nivelul Uniunii Europene prin care se stabilesc regulile juridice cu privire la comerțul care se realizează cu cereale din Ucraina. Din acest punct de vedere am contribuit pe de o parte la promovarea unor soluții plus discuțiile concrete și tehnice pe care le-am avut”, a completat ministrul Agriculturii.
Miniștrii Agriculturii din Polonia, Bulgaria, Cehia, România, Slovacia și Ungaria au discutat vineri în videoconferință despre situația creată pe piețele celor 6 state membre de importul produselor agroalimentare din Ucraina. A fost convenit ca aceste probleme să nu fie abordate separat, ci în mod unitar de către cele șase state membre, anunță Ministerul român al Agriculturii.
Pe 5 aprilie, prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat, în ședința de Guvern, că a semnat împreună că omologii din Polonia, Bulgaria, Ungaria și Slovacia o scrisoare care a fost înaintată președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen în care își exprimă preocupările față de dificultățile cu care se confruntă fermierii din România și din celelalte țări menționate. „Este vorba despre o scrisoare prin care propunem un set de măsuri care să reducă dezechilibrele create în piață de importurile masive de cerealele din Ucraina și, desigur, de măsuri care să vină în sprijinul fermierilor din țara noastră”, a mai explicat șeful Executivului.
Inițial, Comisia Europeană anunțase că vrea să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România și Bulgaria, o rezervă în valoare totală de 56,3 milioane euro, finanțată din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), pentru a compensa pierderilor economice datorate creșterii importurilor de cereale și oleaginoase venite din Ucraina și pentru a limita impactul dezechilibrelor pieței.
Prin urmare, CE a propus atunci alocarea sumei de 29,5 milioane euro pentru Polonia, suma de 16,75 de milioane euro pentru Bulgaria, iar 10,05 milioane euro pentru România. Totodată, Comisia Europeană va autoriza cele trei state să dubleze sumele alocate, prin ajutoare de stat.