Persoanelor care nu s-au vaccinat anti-COVID-19 nu ar trebui să li se permită să călătorească sau să participe la alte activități, întrucât răspândesc virusul și sunt un pericol pentru cei din jur, chiar dacă se testează, a declarat sâmbătă un important medic german, potrivit agenției DPA.
''Nevaccinaților nu ar trebui să li se permită să-și scoată măștile. Nu ar trebui să meargă pe stadioane, la bazine de înot sau în supermarketuri fără măști'', a declarat unui ziar local Peter Heinz, șeful unei asociații a medicilor din landul german Renania-Palatinat.
Cei care încă nu s-au vaccinat, ori au primit doar prima doză de vaccin, nu ar trebui să plece în vacanțe, chiar dacă au un test care arată că nu sunt infectați, a insistat el conform ediției de sâmbătă a publicației Rhein-Zeitung.
''Testarea nu protejează. Oricine călătorește undeva cu un test PCR negativ se poate infecta acolo și apoi să se întoarcă cu virusul'', explică medicul german.
''Când le redai libertățile celor nevaccinați, pierzi ocazia de a ajunge la toată lumea cu vaccinarea'', așadar oamenilor trebuie să li se spună că ''fără vaccinare, nu există libertăți'', întrucât persoanele nevaccinate anti-COVID-19 sunt un pericol pentru societate și nu ar trebui să beneficieze de aceleași libertăți ca persoanele vaccinate, mai argumentează el.
De asemenea, în opinia sa acordarea de stimulente pentru a încuraja vaccinarea este o acțiune absurdă, dar și impunerea prin lege a vaccinării ar fi un demers greșit.
La fel ca alte state europene, Germania a reintrat pe un trend crescător al cazurilor de COVID-19, în timp ce varianta Delta mai contagioasă a coronavirusului a devenit predominantă și în această țară.
Sâmbătă au fost confirmate 952 de noi cazuri de COVID-19 și 35 de decese asociate acestei boli. Ultima analiză a institutului german de boli infecțioase Robert Koch, publicată miercuri, arată că aproximativ 59% din noile cazuri de COVID-19 semnalate în Germania sunt cu varianta Delta.