PASTILA PENTRU SUFLET - Ce înseamnă "condac" - Toți credincioșii trebuie să știe acest lucru

Pastila pentru suflet
Rugăciunea zilei“Sfântă Teodora, izvorâtoare de mir și mare făcătoare de minuni, la vreme de necaz la tine alergăm cu zdrobire de inimă, știind că mult i-ai ajutat pe toți cei care ți-au cerut ajutorul cu credință. Cum ai binecuvântat încă din timpul vieții Mănăstirea Sfântului Ștefan, așa binecuvântează toate mănăstirile și schiturile ortodoxe, pe toate monahiile și pe toți monahii, pe toți cei începători în viața monahală ca să rămână statornici pe calea cea îngustă pe care au pornit. Tu, care te-ai folosit de sfințenia duhovnicului tău, ajută-i pe toți preoții să fie păstori pricepuți ai turmelor pe care le păstoresc. Roagă-te, sfântă, pentru toți ierarhii Bisericii lui Hristos, să rămână în dreapta credință și să o mărturisească fără teamă la vreme de prigoană sau rătăcire. Ai grijă de toate familiile creștine, de toți părinții și de copiii lor. Îndepărtează de la ei toată tulburarea, toată ispita, toată cearta. Vezi șovăiala tinerilor care nu știu unde le e locul, în lume sau în m
Citește și
- 19:09Ana Maria Păcuraru, membră a National Press Club din Washington DC
- 19:18Investigație jurnalistică fantome.info: Suspiciuni privind o rețea de influență în jurul unui mare complex comercial din Băneasa
- 14:37Procurorul din Dosarul Revoluției, despre „cazul” Pahonțu: nu există probe ale participării directe la represiune
- 16:45Fostul șef al Parchetelor Militare, despre cazul Pahonțu: „Trupele de Securitate n-au tras în oameni, deși au primit ordin”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























