PASTILA PENTRU SUFLET - Care este rugăciunea zilei

Pastila pentru suflet
Gândul zilei„Nimeni nu e atât de bun și de milos ca Domnul; dar nici El nu iartă pe cel ce nu se pocăiește” – Sfântul Marcu Ascetul
Rugăciunea zilei
„Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Cel singur milostiv și lesne iertător, Izvorul milei, Noianul cel neîmpuținat al iubirii de oameni, Cel ce nu ai venit să chemi pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință. Primește-mă pe mine, Tu, Cel ce i-ai poruncit lui Petru, întâiul dintre ucenicii și Apostolii Tăi, ca să ierte de șaptezeci de ori câte șapte păcatele, arătând nemărginirea bunătății și a iubirii Tale de oameni și deschizând cu milostivire și îndurare ușa pocăinței tuturor celor care au păcătuit, dăruindu-le vreme de întoarcere și alungând deznădejdea.
Doamne Iisuse Hristoase, primește-mă pe mine cel ce mă întorc cu lacrimi și cu suspine și mă căiesc pentru cele greșite și cer iertare. Pleacă-Te spre rugăciunile și cererile mele. Milostivește-Te ca un milostiv, îndură-Te ca un îndelung-răbdător, miluiește-mă ca un iubitor de oameni și-mi iartă mie toate câte am păcătuit Ție. Primește-mă pe mine robul Tău, care Îți mulțumesc că nu m-ai pierdut până acum pentru fărădelegile mele, și-Ți cer dezlegare și iertare pentru cele greșite de mine. Și Te rog ca de acum înainte să mă întărești întru credința, nădejdea și dragostea Ta și să mă păzești neclintit de toate meșteșugurile și năpădirile vicleanului, ca să nu mă răpească răutatea spre prăpastia pierzării, nici să mă fac vânat vrăjmașului.
Doamne Iisuse Hristoase întărește-mă să fac voia Ta și să împlinesc poruncile Tale. Spală-mă cu desăvârșire de spurcăciunea păcatului și curățește-mă de toată duhoarea cea pătimașă, de necurăția și întinăciunea trupului și a duhului. Și-mi dăruiește liniște statornică și pace adâncă a gândurilor, ca prin toate acestea îndulcindu-mă de binefacerea Ta, de îndelunga-răbdare și de bunătatea Ta cea nemăsurată și dobândind din destul mila Ta cea dumnezeiască, să mulțumesc, să laud și să slăvesc Numele Tău cel Preasfânt și al Celui fără de început al Tău Părinte și al Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
(fragment adaptat dintr-o rugăciune din secolul al XV-lea)
Știai că?
Apostații reprezintă oamenii necredincioși, care s-au lepădat de credință.
Pilda zilei
Cele două grăunțe
Într-o zi, un țăran ieși pe ogor, la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă:
– Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământului și cu bezna, tânjind după o rază de soare, după lumină și căldură. Eu, frățioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui.
Dar, în clipa aceea, o cioară a coborât pe neașteptate din văzduh și a înghițit grăuntele rămas la vedere. În schimb, fratele său de sub brazdă încolți peste puțin timp și, din micul grăunte, ieși din pământ un spic frumos și trainic. De-abia acum, lumina și căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu vremea, spicul deveni copt și roada lui multă. Astfel, speranța și smerenia celui de-al doilea i-au adus adevărata viață, în timp ce mândria l-a costat scump pe primul.
Greutățile vieții nu trebuie să ne sperie și să ne descurajeze, căci Dumnezeu vede suferința și credința noastră și ne va răsplăti negreșit, la momentul oportun. Cu speranță și rugăciune, putem trece peste orice obstacol al vieții. Însă cei a căror inimă este plină de ei înșiși, în care nu mai este loc și pentru Dumnezeu, adică pentru iubire, pentru speranță și încredere, aceia sfârșesc, asemenea primului grăunte, în ghearele păsării întunericului – în ghearele vrăjmașului din iad.
„Dumnezeu stă împotrivă celor mândri, iar celor smeriți le dă har”.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























