Actual· 2 min citire

Papa Francisc a spălat picioarele unor deținuți! Cum a fost posibil așa ceva

Papa Francisc a spălat picioarele unor deținuți! Cum a fost posibil așa ceva

Papa Francisc a spălat picioarele unor deținuți! Cum a fost posibil așa ceva

Scris de Matei Năstase Publicat: 13 apr. 2017, 21:21

Papa Francisc a spălat joi după-amiază picioarele unor deținuți și a celebrat mesa la penitenciarul Paliano, o fortăreață în care sunt încarcerați în principal foști mafioți, marcând din nou prin acest gest apropierea lui față de populația carcerală în Săptămâna Sfântă.

În tradiția creștină, Joia Mare comemorează ziua în care Hristos spală picioarele apostolilor și instituie euharistia la Cina cea de Taină. Ritualul este unul care a fost perpetuat în creștinism, arată Agerpres. 

În cursul acestei vizite cu caracter "privat" la penitenciarul Paliano (comună de 8.000 de locuitori la circa 60 km de Roma), Suveranul Pontif a spălat picioarele a 12 deținuți, printre care un musulman care urmează să se convertească și trei femei, a precizat Vaticanul. Patru dintre deținuți l-au ajutat să celebreze mesa, la care au asistat 70 de deținuți, potrivit Reuters. 

Doi dintre cei 12 deținuți care au participat la ritualul spălării picioarelor sunt condamnați la închisoare pe viață, iar ceilalți vor fi eliberați între 2019 și 2073. 

Printre ei s-au aflat un albanez și un argentinian, în timp ce restul erau cetățeni italieni, a anunțat Vaticanul într-un comunicat. 

"Suntem cu toții păcătoși. Cu toții avem defecte", le-a spus papa deținuților în timpul slujbei improvizate transmisă în direct de Radio Vatican. 

Spălându-le picioarele, le-a spus Francisc deținuților, el este dispus să facă "munca unui sclav pentru a semăna dragostea între noi". El le-a cerut deținuților să se ajute între ei. 

Închisoarea adăpostește în majoritate foști mafioți, în jur de 50, care ispășesc pedepse scurtate pentru faptul că au colaborat cu justiția italiană. Papa Francisc a făcut apel în mai multe rânduri la protagoniștii organizațiilor mafiote italiene să-și schimbe viața. 

Deținuții i-au oferit papei câte ceva din lucrurile pe care le produc în penitenciar: legume bio, prăjituri, o mantie albă din lână și cruci din lemn de măslin.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News