Rareş Bogdan, indignat de pensia uriaşă pe care o primeşte un fost şef de penitenciar Cea mai mare pensie din România a crescut în anul 2018 cu aproximativ 50%, ajungând de la 34.700 lei la 51.334 lei! Este cea mai mare pensie de stat din UE.
Ce a discutat ministrul Justiției cu delegația Comisiei de la Veneția Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunțat că principala temă de discuție cu delegaţia Comisiei de la Veneţia au reprezentat-o proiectele de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.
Olivia Steer a făcut anunţul, decizia este definitivă Olivia Steer a făcut un anunţ care a stârnit un val de reacţii în spaţiul virtual. Vedeta, cunoscută ca o susţinătoare de frunte a curentului antivaccinare, a transmis un mesaj legat de referendumul în favoarea familiei tradiţionale.
Cât va dura mariajul tău, în funcţie de valoarea inelului de logodnă Se spune că logodna și ziua nunții spune multe despre cuplurile care spun un mare „DA” în fața ofițerului stării civile.
Revoltător. Pensionarul îmbogățit de PSD, cea mai mare pensie de stat din UE Cum face guvernarea PSD echitate socială: cea mai mare pensie din România a crescut în anul 2018 cu aproximativ 50% ajungând de la 34.700 lei la 51.334 lei! Este cea mai mare pensie de stat din UE.
Cum slăbești în funcție de forma corpului și de locul unde se depozitează grăsimea Locul din corpul tău cu cea mai mare cantitate de grăsime spune multe despre sănătatea ta, dar totodată indică și cum poți scăpa de ea. Oamenii de știință au descoperit 6 tipuri de obezitate, cauzată de factori diferiți.
Jupiter este în sextil cu Pluto. Urmează zile magice pentru 5 zodii Dacă ai simțit până acum că toate sunt împotriva ta, se pare că lucrurile vor începe să se schimbe curând. Toate semnele zodiacale vor fi influențate de Jupiter în această săptămână, însă doar 5 zodii vor avea parte de evenimente fericite.
Un SUV a intrat intenționat în mulțime: cel puțin 11 morți și 44 de răniți O mașină de teren a intrat intenționat în mulțime într-un oraș din centrul Chinei, lăsând în urmă un adevărat carnagiu.
Dosar penal pentru Meleşcanu după ce şi-a numit fiul vitreg consul Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a fost reclamat la Parchetul General, după ce şi-a numit fiul vitreg consul la Strasbourg.
Cele mai nervoase zodii. Nu vrei să le stai în cale, te calcă în picioare! Toată lumea urăşte să se simtă aşa. Unele persoane îşi gestionează mai bine nervii, altele nu. Tu cum faci faţă acestui sentiment?
Activitate seismică intensă în România, joi dimineaţă Două cutremure cu intensitate sub 3 grade pe scara Richter au avut loc joi dimineaţă, în România.
Ponta: PSD a ajuns mai rău decât PRM; are un discurs xenofob, antieuropean Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat miercuri, într-o conferință de presă la Timişoara, că PSD a ajuns în momentul de faţă „mai rău decât PRM” prin discursul „xenofob, antieuropean”.
O ”navă fantomă” dispărută acum 9 ani a reapărut în Marea Andaman. Descoperire sinistră la bord Descoperire sinistră în Marea Andaman: o navă de pescuit s-a întâlnit cu cargobotul fantomă, văzut pentru ultima oară în urmă cu nouă ani în largul Taiwanului.
Colonelul Paraschiv: Nu am avut informații despre o presupusă tentativă de lovitură de stat Colonelul Cătălin Paraschiv, șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române, poreclit "fantoma albă", a declarat joi după ce a fost audiat la Parchetul Militar, că el nu a avut informații despre o presupusă tentativă de lovitură de stat la mitingul din 10 august din Piața Victoriei.
Video Daea: Pesta porcină mă deșteaptă. Grija mă adoarme Ministrul Agriculturii a găsit vinovatul pentru criza pestei porcine: știința! Și l-a descoperit și pe ,,Dumnezeul bolii”, în persoana medicului veterinar.
Se renunță la ora de iarnă începând din 2019! Comisia Europeană a decis Comisia Europeană a propus, miercuri, renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa în 2019, oferind statelor membre libertatea de a decide odată pentru totdeauna dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. România este liberă, deci, pe ce model vrea să meargă începând de anul viitor.
Masacru în California. Șase oameni uciși Un bărbat înarmat a ucis cinci persoane, printre care şi soţia sa, la Bakersfield, California, după care s-a sinucis.
Accident îngrozitor. Un camion a plonjat în râu: cel puțin 20 de morți Cel puţin 20 de persoane au murit în Mali, după ce un camion a căzut într-un râu din partea centrală a ţării.
Comisarul european pentru agricultură, inspecție în România pentru pesta porcină Pesta porcină l-a adus în România, în inspecție, pe comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan.
ATENŢIE! Ce trebuie să faci atunci când animalul de companie a căzut de la înălțime Orice animal de companie poate ajunge pe fereastră, iar dacă aceasta este lăsată deschisă, pericolul căderii și a unui accident devine aproape iminent.
Tăriceanu, atac dur împotriva lui Maior: "A intrat ca un elefant pe masa de porţelanuri" Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că „gafa” diplomatică făcută de ambasadorul în SUA, George Maior, „se vede de la o poştă”, iar dacă ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, va cere rechemerea acestuia, atunci preşedintele Klaus Iohannis "trebuie să aibă în vedere toate elementele".
Încă o demisie din Guvernul Dăncilă Mircea Duşa a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă.
Cum afli tot ce știe Google despre tine Cu toții știm că Google este atotputernic când vine vorba de online, dar nu foarte mulți știu cum afli tot ce știe Google despre tine.
Tort de morcovi. E absolut delicios. Cum să îl prepari, pas cu pas Tortul de morcovi este o prăjitură extre de delicioasă şi de arătoasă, specială prin ingredientele din care este realizată.
Carne din laborator, tu ai mânca așa ceva? Ce vor să facă cercetătorii În condițiile în care omenirea își pune tot mai serios întrebarea “Cu ce ne vom asigura hrana peste un deceniu sau un secol?”, savanții din Silicon Valley lucrează la hrana viitorului pentru carnivori, carne de laborator.
Toate BOLILE din corp ţi se citesc pe faţă. Ce legătură este între tenul tău şi organele interne In traditia populara chineza, se considera ca aspectul general al fetei si culoarea sa sunt legate direct de starea de sanatate a intregului organism.
"Plecaţi acum!" Avertismetul autorităţilor americane în aşteptarea uraganului Florence 'Plecaţi acum!' - autorităţile au lansat acest cuvânt de ordine pentru a-i convinge pe cei recalcitranţi să se îndepărteze de coasta de est, unde se fac pregătiri febrile în aşteptarea uraganului Florence care se prevede să lovească joi Statele Unite; între timp patru state americane au declarat stare de urgenţă, relatează miercuri AFP şi EFE.
Ce ingrediente poţi folosi în omletă. Sigur nu ştiai acest lucru Omleta este una dintre cele mai rapide şi mai săţioase variante pe care le ai pentru micul dejun. Poate te-ai săturat de banala omletă cu caşcaval şi vrei ceva mai mult.
Cum să scapi de herpes simplu şi rapid. Acesta este cel mai eficient tratament Ţi se întâmplă frecvent să îţi iasă herpes la gură în cele mai nepotrivite momente? Dacă răspunsul este afirmativ, află că, pe lângă medicamentele obişnuite, natura îţi dă o mână de ajutor despre cum sa scapi de herpes simplu şi rapid.
Primăria Sectorului 1 a alocat 10 milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului Membrii Consiliului Local al Primăriei Sectorului 1 au decis, în şedinţa de miercuri, alocarea sumei de 10 milioane de lei pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, au precizat reprezentanţii instituţiei.