Vara anului 1915. În vâltoarea Marelui Război, pe frontul din Galiția, o imagine apărută în gazeta de mare tiraj "Képes Ujság", din 11 iulie 1915, iscase un puternic impact emoțional în rândul cătanelor din oastea împăratului Franz Joseph. Fotograful orăștian Friederik Adler a surprins, în burduful aparatului său de fotografiat, întâlnirea dintre tată și fiu – hunedorenii Avram și Ioan Cherecheș, amândoi trimiși drept "carne de tun", în miezul acelei teribile încleștări.
Poza care a făcut înconjurul tranșeelor avea un vădit titlu propagandistic – „Două generații: Tată și fiu, victorioși pe frontul ruso-polonez”. Dar, dincolo de orice aparențe, clișeul acela mărturisea drama celor peste 500.000 de soldați români din Transilvania și Banat, smulși de lângă familiile lor, pentru a lupta în armata cezaro-crăiască, scrie zhd.ro.
Povestea nespusă a fotografiei lui Adler este un crâmpei din odiseea unuia dintre miile de „soldați uitați” ai Primului Război Mondial – tipograful Ioan Cherecheș din „Contingentul 1896”. Protagonistul nostru s-a născut la Orăștie, în familia modestă a zidarului Avram Cherecheș, din Zăvoi. A urmat școlile română și săsească din vechiul burg. Ajuns la vârsta adolescenței, intră ucenic la „Tipografia Nouă”, patronată de vrednicul protopop Ioan Moța, acolo unde vedeau lumina tiparului ziarele românești „Libertatea”, „Foaie interesantă”, „Bobârnacii”. Animat de autentice simțăminte naționale, în 1913, participă la sfințirea steagului Reuniunii Meseriașilor Români din Orăștie și la evenimentele „Astrei” de la Deva, cu o echipă de călușari. Însă, foarte curând, toate aceste frumoase aspirații urmau să fie spulberate de spectrul războiului.
În 1914, Ioan Cherecheș avea doar 18 ani, când a izbucnit marea conflagrație mondială. Tocmai ce obținuse calificarea în meseria de tipograf. Dar războiul i-a oferit himera evadării din târgul de provincie unde văzuse lumina zilei. Nu un anumit gen de teribilism l-a animat să intre voluntar la oaste. În lumea aceea, „patriotism suprem” însemna să lupți sub steag la Împăratul.
Or, el era doar unul dintre oamenii obișnuiți ai acelor timpuri. Tatăl său – Avram Cherecheș, deși trecut de cincizeci de ani, a fost mobilizat „strajameșter” (plutonier), în primele două săptămâni de război. Fiul își amintește: „Tata a plecat cu o companie spre Galiția, teatrul unor sângeroase și crâncene lupte. L-am petrecut până la gara din Orăștie, ducându-i chiar eu arma, fără să mă gândesc că nu vor trece nici trei luni și eu am să intru la armată”.
După marșuri istovitoare prin nămeții iernii, ajunge în raionul de luptă al Regimentului 64 Orăștie, în seara Ajunului de Crăciun al anului 1914. Rebegit de frig, se alătură unui grup de veterani, „…care stăteau în jurul focului, povestindu-și pățaniile din ultimele lupte. Și numai ce aud pe un soldat zicând: «Dumnezeu să-i deie sănătate și viață lungă domnului strajameșter Cherecheș, că de nu era el, mă prăpădeam. Dar el m-a scăpat!» Când am auzit vorbele acestea, m-a săgetat așa ca un fier roșu în inimă, aduncându-mi aminte de scumpul meu tată. Mă apropii mai bine de foc și-l întreb pe cel ce povestește că cine este domnul Cherecheș, de unde și ce fel de om este? Atunci, cel întrebat îmi răspunde că este din Orăștie și că e un om bătrân. Pornindu-mă lacrimile, le-am spus celor din jurul focului că acela este tatăl meu… A doua zi, am intrat pe linia de luptă. Și acolo, în iadul acela, am dat față cu tata. Și căzând unul în brațele celuilalt, am început a plânge amândoi, nefiind niciunul în stare a zice ceva”.
Citește mai mult pe zhd.ro.
