OMS a făcut anunțul mult așteptat de cei mai mulți oameni. Este recomandată ridicarea restricțiilor de călătorie și chiar să nu li se mai ceară turiștilor dovada vaccinării.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că interdicțiile generale de călătorie și obligativitatea vaccinării pentru cei care trec frontierele nu au eficiență în “suprimarea propagării internaționale” a coronavirusului, relatează Le Figaro.
În special, OMS recomandă “ridicarea sau relaxarea interdicțiilor legate de călătorii, pentru că acestea nu oferă o valoare adăugată și contribuie în continuare la stresul social și economic trăit de state”. Măsurile legate de călătorii (măști, testare, izolare/carantină, vaccinare) ar trebui să se bazeze pe evaluările riscurilor și trebuie să se evite o povară financiară pe umerii celor care călătoresc.
Țări ca Australia sau Noua Zeelandă sunt închise turiștilor în prezent. SUA și Finlanda sunt inaccesibile turiștilor nevaccinați.
Organizația recomandă să nu li se ceară călătorilor care merg în alte țări dovada vaccinării, această măsură fiind în opinia sa una excesivă, mai ales având în vedere accesul global limitat și distribuirea inechitabilă a vaccinurilor împotriva covid-19. Statele ar trebui să aibă o abordare bazată pe riscuri, pentru facilitarea călătoriilor internaționale, prin ridicarea sau modificarea măsurilor cum ar fi testarea și carantina.