Oficiali americani din domeniul sănătății au declarat că, în momentul de față, varianta Delta a Covid-19 a devenit dominantă și face ravagii în zonele unde sunt foarte mulți oameni care nu s-au vaccinat.
Numărul noilor cazuri de COVID-19 a crescut în SUA cu circa 70% în ultima săptămână, iar decesele cu circa 26%, focare de COVID-19 apărând în special în zone ale țări cu rate reduse de vaccinare, a precizat la un briefing de presă Rochelle Walensky, directoarea Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC).
''Aceasta devine o pandemie a nevaccinaților'', a remarcat ea, adăugând că 97% dintre persoanele spitalizate în SUA cu COVID-19 sunt nevaccinate.
Aproximativ 1 din 5 noi cazuri de COVID-19 confirmate în SUA sunt în statul Florida. La nivel național, media zilnică din ultima săptămână depășește 26.000 de noi cazuri.
Varianta Delta, care este semnificativ mai contagioasă față de tulpina originală, a fost detectată în peste 100 de țări și este acum dominantă la nivel global, a spus la rândul său renumitul expert american în boli infecțioase Anthony Fauci, care a atenționat că ''ne confruntăm cu o variantă formidabilă''.
Prin urmare, șefa CDC i-a îndemnat pe americanii ce încă nu s-au vaccinat să o facă, subliniind că vaccinurile Pfizer și Moderna s-au dovedit în mod special a fi eficace contra variantei Delta.
Coordonatorul președinției SUA pentru gestionarea crizei COVID-19, Jeff Zients, a menționat la același briefing de presă că Statele Unite dispun de suficiente doze de vaccin pentru administrarea unei a treia doze, dar încă se fac analize pentru a determina dacă este nevoie de această doză de consolidare.