Rusia a lansat deja circa 500 de rachete asupra Ucrainei de la începutul invaziei sale, respectiv din 24 februarie și până în prezent. Datele sunt oferite de către un înalt oficial american din domeniul Apărării, care a oferit presei - sub rezerva anonimatului - informații despre desfășurarea luptelor în Ucraina, relatează EFE, citat de Agerpres.
Potrivit oficialului american, forțele ruse au înaintat cu greu de joi, aflându-se în prezent la 25 km distanță de capitala Kiev. Totuși, sunt la doar 10 kilometri de centrul orașelor Cernigov și Harkov, în nordul țării, ceea ce înseamnă că soldații ruși se află într-adevăr la periferia acelor orașe, fiind răsfirați pe o zonă extinsă.
Experții de la Washington observă, astfel, că Moscova s-a mișcat mai alert în sudul Ucrainei.
În același timp, SUA au livrat deja peste două treimi din armele promise la sfârșitul lunii februarie Ucrainei, ceea ce favorizează utilizarea lor "eficientă" pentru a încetini avansarea forțelor ruse, a declarat vineri o responsabilă a Pentagonului, citată de AFP.
Din pachetul de 350 de milioane, "am livrat deja ucrainenilor echipamente în valoare de 240 de milioane de dolari, inclusiv unele dintre cele mai indispensabile, precum echipamente antitanc", a explicat aceasta, adăugând că restul armelor va ajunge în zilele sau săptămânile următoare.
Alte 14 țări au livrat deja arme Ucrainei de la începutul invaziei ruse în 24 februarie, a mai spus ea, fără a preciza care sunt ele, indicând că președintele american Joe Biden a cerut o nouă anvelopă Congresului pentru ca SUA să continue livrările de arme Kievului, mai arată sursa citată.