Medicul și cercetătorul Octavian Jurma a vorbit despre cum i-ar putea discrimina guvernanții pe românii nevaccinați, printr-un soi de „lockdown”. Jurma a spus că doar o carantină națională și starea de urgență ne-ar mai putea salva de răspândirea alarmantă a Covid.
"Ar trebui să plătim acum cu dobândă relaxarea pe care am acceptat-o cu prea multă ușurință în vară. Este consecința inevitabilă a măsurilor nesăbuite de relaxare, fără nicio măsură de certificat verde, sau altceva, cum au făcut celelalte țări din jurul nostru. Inclusiv acum vedem că se iau măsuri de relaxare în acest val, deci este un dezastru care la stadiul acesta, este un dezastru care este indus deja. Nu mai pot să cred că oamenii ăștia chiar nu își dau seama ce fac, eliminând testele. E ca și cum ai pune exploziv ca să detonezi sistemul medical. Deja se încearcă un soi de lockdown pentru cei nevacinați și eu sunt unul dintre cei care sunt avocații cei mai vocali ai vaccinării și stimulării vaccinării, dar să treci acum la măsuri care sunt literalmente aproape de violență și să pui toată carantina asta direct pe nevaccinați, mi se pare un act foarte agresiv.
Până acum, mereu aveam testul ca să justificăm că oricine se poate testa dacă nu vrea să se vaccineze. De data aceasta asistăm la niște măsuri luate în pripă și în disperare. O carantină minimă ca să fie funcțională, ar trebui să fie de 30 de zile. În două săptămâni am ieși din val, în următoarele două săptămâni am fi o curbă descendentă, însă sub protecția carantinei, vaccinarea ar putea să meargă într-un ritm foarte accelerat, pentru că acești oameni pot fi anunțați din timp. Vedeți că dacă nu vă vaccinați, o să aveți în continuare o carantină foarte dură. Nu poți să anunți acum, de pe azi pe mâine, că dacă nu te-ai vaccinat, nu mai poți să faci nimic în România, când toată vara le-ai promis că o să poată să se distreze până la iarnă (…)
Propunerea mea este să extindem asupra tuturor, 30 de zile, să stingem acest incendiu și după aceea să învățăm și noi lecțiile, cum a învățat Italia, pentru că nu întâmplător italienii au procedat așa în aceasă vară. Ei știu ce coșmar poate să producă un asemenea val, astfel încât ei au ieșit de sub carantină, sub protecția certificatului verde, care într-adevăr, presupune pentru toți o libertate de mișcare, pentru că dacă nu ți-ai declarat boala, nu te-ai vaccinat, poți oricând să te testetzi. În felul acesta, lucrurile puteau fi ținute sub control, dar vedeți că noi, certificatul verde, nu l-am aplicat real, decât după 3 la mie, iar acum avem efectiv măsuri de relaxare, la 6 la mie, pentru că nu poți să spui altceva când lași școlile deschise, când lași toate acestea numai pentru vaccinați.
Se știe foarte bine, că și vaccinații transmit. Vaccinarea nu este o măsură suficientă la o asemenea incidență. Deci o să treacă peste noi acest val și nu ne va asigura gradul de protecție, pentru că nu mai există nimic rațional în deciziile care se iau acum”, a declarat Octavian Jurma, vineri, la o televiziune de știri.