O floare care se găsește acum peste tot este, de fapt, comestibilă. Mulți fac poze cu ea, dar nu știu că poate fi folosită în salate

O floare care se găsește acum peste tot este, de fapt, comestibilă
O floare care se găsește acum peste tot este, de fapt, comestibilă

În mijlocul peisajului de primăvară, o floare s-a impus ca o adevărată regină a primăverii urbane, fiind admirată de trecători, iar poze cu ea au împânzit rețelele de socializare. Această floare mult apreciată pare să fie decorativă, însă puțini sunt cei care știu că este comestibilă. Mulți trecători se opresc să își facă poze cu ea, admirându-i frumusețea, fără să bănuie că ar putea fi folosită în preparate culinare, mai exact în salate.