Raluca Turcan a anunțat joi, după preluarea mandatului, că recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate va fi făcută de o comisie interministerială. Comisia va fi înființată de urgență, pe 28 decembrie, a precizat noul ministru al Muncii și Protecției Sociale.
”Aș sublinia subiectul pensiilor, care deja face parte dintr-o măsură pe termen lung pe care o vom urmări ca impact social extrem de important, și anume că am solicitat echipei ministerului să îmi prezinte structura unei comisii pe care să o înființăm de urgență, începând cu 28 decembrie, astfel încât să chemăm reprezentanții mai multor ministere la masă și să putem pune pe masa opiniei publice o soluție care să asigure recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate. Vreau să facem un pas mare înainte pe acest subiect, care a fost pronunțat în diferite momente, din nefericire doar în cheie electorală”, a declarat Turcan.
Întrebat despre majorarea pensiilor, ministrul Muncii a răspuns că în cei patru ani de mandat va evita speculațiile privind regimul de calcul sau momentul creșterii lor pentru că acest lucru poate dezamăgi beneficiarii, și că va anunța deciziile atunci când vor fi luate.
”Cât timp voi fi ministrul Muncii, nu voi intra în niciun fel de speculații privind regimul de calcul al pensiilor, momentul majorărilor și așa mai departe, pentru că ele creează o așteptare uriașă în rândul beneficiarilor, și nu vreau să îi dezamăgim. Așadar pot să le spun că din această zi, practic prima zi de preluare a mandatului, m-am preocupat să creez acel mecanism instituțional care să ne permită tuturor să ajungem în România la pensii calculate pe bază pe contributivitate și echitate în sistemul public de pensii. De aici încolo vom anunța doar deciziile pe care le luăm”, a adăugat Turcan.