Moartea a 17 pacienți de la Spitalul Sfântul Pantelimon, în interval de trei zile, a stat la baza unei anchete absolut terifiante. Cercetările procurorilor care au urmat după au scos la iveală ceea ce autoritățile numesc un comportament inuman care a provocat decesul persoanelor pentru eliberarea paturilor de la ATI. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!
În referatul înaintat joi de judecători, Parchetul de pe lângă tribunalul București scrie:
„Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpatei Maria Miron a fost descoperit un prospect al substanței noradrenalină, precum și două înscrisuri olografe în care sunt menționați o mare parte din pacienții decedați în perioada de început a lunii aprilie (perioadă care a stat la baza formulării sesizării în cauză).
Mai mult, doctorița cu coasă ar fi încercat să șteargă urmele și să pară nevinovată.
Lista conținea „asistenții care au fost repartizați pe saloanele ATI din aceeași perioadă, precum și mențiunea „curățenie în telefon”, documente care conduc la concluzia că inculpata își pregătea apărarea și își propunea să șteargă probe din telefon, dorind să îngreuneze desfășurarea urmăririi penale”.
După ce scădea doza, cerea deja alt pacient „la schimb”, știind că primul va muri, se arată în același referat.
În cazul pacientului de 54 de ani care a decedat după ce i s-a redus rata administrării de noradrenalină, „inculpata, la schimbul de tură, știind că i-a redus la minim doza de noradrenalină, i-a spus colegei sale să aducă alt pacient de la UPU, fiind astfel sigură că decesul se va produce”.
O asistentă a povestit anchetatorilor că cele două doctorițe nu scădeau doar doza de noradenalină, ci și valoarea oxigenului pentru cei considerați pacienți neviabili, sacrificabili.
Cum își negociază doctorița de la Sf. Pantelimon dosarul în justiție. Stenograme incendiare de la procurori: „Cât crezi că o să coste?”