Potrivit președintelui, Guvernul pregătește un set de acțiuni, dar acestea nu vor fi implementate imediat. „După cum știți, am avut discuția asta în CSAT în urmă cu zece zile. Aici și premierul, și ministrul de Finanțe, și ministrul Energiei au venit cu diferite scenarii. Între timp au mai avut loc discuții la guvern, între guvern și operatorii de energie și o să vedeți, în maxim o săptămână, estimez eu, un set de măsuri. O să vedeți măsurile în momentul în care ele vor fi adoptate, dar o să fie o acțiune din partea statului român”, a explicat Dan, după discuțiile cu secretarul general NATO, Mark Rutte.
Președintele a mai subliniat că fiecare propunere trebuie analizată cu atenție, iar deciziile trebuie luate rapid în coaliție pentru a răspunde crizei prețurilor la pompă. El a dat exemplul pachetului de solidaritate și a menționat că măsurile privind scumpirile la carburanți, elaborate de ministerele Energiei și Agriculturii, urmează să fie adoptate în aceeași manieră.
Alexandru Nazare avertizează: intervențiile trebuie bine gândite
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că Guvernul analizează cu atenție situația și va anunța măsuri în perioada următoare. „Eu cred că trebuie să fim deosebit de atenți la modul cum vorbim și facem aceste propuneri, astfel încât să nu crească așteptările publicului”, a explicat Nazare.
El a atras atenția că unele propuneri vehiculate în spațiul public nu sunt sustenabile, iar orice intervenție asupra accizelor trebuie să fie ultima soluție.
Ministrul a subliniat că autoritățile monitorizează atent stocurile de combustibil ale producătorilor și distribuitorilor și că analiza Ministerului Finanțelor a fost transmisă Guvernului. „Într-adevăr, sunt creșteri spectaculoase. Ne îngrijorează situația, mai ales în privința faptului că stocurile pe care le au producătorii și distribuitorii la dispoziție astăzi sunt stocuri achiziționate în trecut și ca atare, toate agențiile și instituțiile cu atribuții de monitorizare și control trebuie să acționeze în acest sens”, a declarat Nazare.
El a mai precizat că măsurile deja adoptate pentru transportatori, inclusiv deducerea la acciză de 0,85 RON, au fost implementate pentru a limita transferul costurilor către consumatori. Ministerul Finanțelor urmărește, de asemenea, o monitorizare mai strictă a modului în care se comportă operatorii economici și recomandă ca Guvernul să aplice prevederile Ordonanței 84/2022 pentru gestionarea crizei din zona energiei.