Actual· 2 min citire

Nicolae Ciucă anunță excepțiile privind limitarea folosirii cash-ului: "Am convenit o serie de modificări necesare"

Nicolae Ciuca

Nicolae Ciuca

Scris de Dan Istratie Publicat: 7 nov. 2023, 11:52

Nicolae Ciucă a anunțat deciziile luate la nivelul conducerii Coaliției privind plățile cash.

Nicolae Ciucă a anunțat pe Facebook modificările privind limitarea folosirii de cash:

"Am avut, astăzi, la nivelul conducerii Coaliției o analiză aplicată asupra măsurii privind plățile în numerar. În urma dialogului nostru, am convenit o serie de modificări necesare, care să contribuie la protejarea mediului de afaceri și a cetățenilor de bună credință. Astfel, toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.

Pe de altă parte, am convenit, împreună, că vom continua cu fermitate lupta cu evaziunea fiscală în România și vom promova, de comun acord, măsuri în acest sens."

Președintele PNL, Ciucă, a afirmat în ședința PNL de săptămâna trecută că el nu susține măsura privind limitarea folosirii cash-ului, dar că trebuie găsite și măsuri care să combată evaziunea fiscală. "Trebuie să analizăm foarte bine măsura, pentru că nu trebuie ca oamenii să ajungă să creadă că sunt considerați toți evazioniști, mai ales cei care abia agonisesc un bănuț", a mai spus liderul liberal.

”Eu nu susțin măsura cash, ca să fie clar.  Dar realitatea este ca trebuie să și găsim măsuri care să combată evaziunea fiscală”, a spus președintele PNL, despre măsura inclusă în ultima Ordonanță a Guvernului pentru reducerea deficitului.

Liderul liberal a precizat că el personal nu crede că soluția este această măsură cash.

”Vom vedea ce se va întâmpla cu ea. Trebuie să analizăm foarte bine măsura, pentru că nu trebuie ca oamenii să ajungă să creadă că sunt considerați toți evazioniști, mai ales cei care abia agonisesc un bănuț”, a mai spus Ciucă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News