Actual· 5 min citire

NEREGULI la Spitalul Witting - DECIZII după Raportul Corpului de control al ministrului Transporturilor

Nereguli la Spitalul CF Witting din București

Nereguli la Spitalul CF Witting din București

Scris de Ioana Stanescu Publicat: 1 apr. 2021, 17:02

Corpul de control al ministrului Transporturilor a descoperit mai multe nereguli la Spitalul Clinic Căi Ferate nr.1 Witting București, potrivit unui raport publicat de instituție: nu au fost organizate concursuri pentru posturile de șef secție, nu există fundamentare pentru cantitatea de materiale medicale cumpărate prin negociere directă.

Din analiza documentelor aferente obiectivelor controlului, puse la dispoziția echipei de control de către reprezentanții Spitalului, au rezultat mai multe nereguli.

Reamintim că săptămâna trecută au avut loc percheziții la Spitalul Witting într-un dosar penal privind achiziția de echipamente de protecție anti-COVID-19 și care îl viza chiar pe managerul instituției medicale.

Secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Witting a fost redeschisă marți, după 10 luni, prin punerea la dispoziție a 10 paturi de ATI. Spitalul Witting a devenit suport-covid pe 24 iulie 2020, cu 16 paturi de Trapie Intensivă ultraperformante. Abia din octombrie 2020, 6 paturi au fost puse în funcțiune. Însă nu pentru mult timp, pentru că medicii care ar fi trebuit să lucreze în secția de Reanimare la Witting au fost trimiși în alte unități medicale. Astfel că secția a rămas închisă din cauza lipsei de personal.

VIDEO - Secție de Terapie Intensivă din Capitală, ÎNCHISĂ din lipsă de personal: 16 paturi și milioane de euro, NEFOLOSITE

Printre principalele nereguli stabilite de Corpul de control al ministrului transporturilor sunt faptul că managerul Spitalului, numit în funcție la data de 14.02.2019, nu a organizat în perioada 2019-2020, concursuri pentru posturile de șef secție, așa cum prevede legea, scrie Raportul Corpului de control.

Echipa de control a verificat prin sondaj, contractul de furnizare nr.9952/21.09.2020, din care au rezultat următoarele: contractul de furnizare înregistrat cu nr.9952/21.09.2020 a fost încheiat între Spital, în calitate de Achizitor, și S.C. X.. S.R.L., în calitate de furnizor. Procedura aleasă a fost „negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț”, pentru achiziționarea echipamentelor necesare, până la „inițierea și finalizarea unei proceduri de achiziție, respectiv licitație deschisă sau procedură simplificată”.

Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF) după care Spitalul își desfășoară activitatea nu corespunde structurii organizatorice aprobate prin ordin de ministru. Conducerile succesive ale spitalului nu au întreprins demersurile necesare în vederea actualizării ROF-ului prin completarea atribuțiilor specifice fiecărui compartiment precum și a relațiilor funcționale dintre compartimente. De asemenea, ultima versiune aprobată a structurii organizatorice a Spitalului nu are avizul Ministerului Sănătății considerându-se suficiente prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr.1577/22.12.2014.

În fapt, Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1577 se referea la acordarea statutului de „clinic” pentru secția ORL a Spitalului și nu la aprobarea structurii organizatorice, așa cum eronat a fost interpretat. Conform prevederilor din contractul de management, una dintre obligațiile managerului în domeniul administrativ este de a „propune spre aprobare ministrului Transporturilor regulamentul de organizare și funcționare a spitalului și a răspunde de respectarea acestuia”. Având în vedere aceste aspecte, documentul arată că se impune actualizarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Spitalului, transmiterea structurii organizatorice spre avizare Ministerului Sănătății și spre aprobare conducerii Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Conform prevederilor art. 16 din Ordonanța de urgență nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative, Direcția de Sănătate Publică București a eliberat Avizul de funcționare nr. 43/19.08.2020, cu caracter temporar pe perioada stării de alertă în pandemia COVID – 19 (spitalul având în structură 43 paturi pentru secția îngrijire COVID-19 și 6 paturi secția ATI).

Direcția de Sănătate Publică București a eliberat la data de 29.10.2020, un nou Aviz de funcționare cu caracter temporar eliberat pe perioada stării de alertă în pandemia COVID – 19, înregistrat cu nr. 59/29.10.2020 (structura funcțională a spitalului fiind împărțită astfel: 59 paturi pentru secția îngrijire COVID-19, din care 11 paturi situate la parter, 20 paturi – etaj I, 12 paturi – etaj II și 16 paturi secția clinică ATI), cu următoarele clauze: asigurarea necesarului de personal prin detașarea/angajarea de medici rezidenți/specialiști ATI, medicină internă, boli infecțioase, asistente medicale, infirmiere și îngrijitoare, astfel încât să se poată asigura permanenta îngrjire a pacienților internați COVID-19.

În plus, în perioada 2018 – 2020, nu a fost făcută o analiză a indicatorilor de performanță ai Spitalului, potrivit Raportului Corpului de control.

„Menționăm că nu au fost puse la dispoziția echipei de control documente din care să rezulte modul în care au fost stabilite cantitățile necesare de echipamente medicale/dispozitive, în baza cărora au fost încheiate contractele cu furnizorii de materiale medicale. Totodată precizăm faptul că actul adițional și anexa acestuia nu conțin viza pentru control financiar preventiv și nici semnătura persoanei împuternicite cu această atribuție. Cu privire la constatarea lipsei vizei CFP de pe actul adițional nr.1/31.12.2020 și de pe anexa atașată actului, ulterior, echipei de control i-a fost pus la dispoziție actul adițional menționat cu viza CFP nr.357/03.03.2021. Apreciem că, controlul financiar preventiv se exercită asupra documentelor în care sunt consemnate operațiunile patrimoniale, înainte ca acestea să devină acte juridice, prin aprobarea lor de către titularul de drept al competenței sau de către titularul unei competențe delegate în condițiile legii. Nu intră în sfera controlului financiar preventiv analiza și certificarea situațiilor financiare și/sau patrimoniale și nici verificarea operațiunilor deja efectuate, în conformitate cu prevederile art.3 din Ordinul nr.923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv. În atare situație, deficiența constatată s-a menținut, întrucât s-au încălcat prevederile Ordinul nr.923/2014”, se arată în comunicatul Ministerului Transporturilor.

În baza Mandatului nr. 5133/05.02.2021, o echipă din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a efectuat un control tematic la Spitalul Clinic Căi Ferate nr.1 Witting București, acțiune care a fost finalizată prin întocmirea Raportului privind controlul desfășurat, potrivit Agerpres.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News