Departamentul de Stat al SUA consideră că următoarea rundă de negocieri dintre Ucraina și Rusia, programată să aibă loc, marți, 29 martie, în Istambul (Turcia), va eșua. Explicația este una simplă, și anume: liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu este interesat să pună capăt războiului și nu va face compromisuri, relatează NEXTA.
Informația vine în contextul în care negociatorii ruși și ucraineni sunt așteptați, mâine, la Istanbul pentru o nouă rundă de discuții față în față, menite să pună capăt invaziei din Ucraina.
Timp de aproape două săptămâni, negocierile au avut loc doar în format online, însă dialogul dintre cele două țări s-a blocat asupra subiectelor principale privind încetarea focului.
Una dintre temele centrale discutate în cadrul acestor noi negocieri de la Istanbul pentru încetarea focului este neutralitatea Ucrainei. Subiectul este „analizat în profunzime”, a dat asigurări președintele Volodimir Zelenski.
Însă Rusia își dorește mai mult decât atât: denazificarea și demilitarizarea Ucrainei, recunoașterea zonelor separatiste și a Crimeei ca parte a Federației Ruse, dar și protejarea limbii ruse în Ucraina.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat însă, astăzi, că vede posibil un acord între Rusia și Ucraina pentru a se pune capăt campaniei militare ruse din această țară, întrucât – consideră el – se pare că Occidentul e mai dispus să-și recunoască greșelile, informează EFE, citată de Agerpres.
„Văd că există oportunități pentru un acord, întrucât partenerii noștri occidentali încep să înțeleagă greșelile grave făcute de-a lungul multor ani, deși poate nu o vor spune cu voce tare, din motive de înțeles”, a afirmat Lavrov, într-un interviu pentru mass-media sârbe.
Potrivit ministrului rus de Externe, Rusia, nu este interesată în participarea reprezentanților Occidentului la actualele negocieri cu Ucraina, subliniind că occidentalii au avut deja o șansă în 2014, când revoluția din Maidan (Piața Independenței din Kiev) l-a răsturnat pe președintele Viktor Ianukovici, și în 2015, când au fost semnate Acordurile de Pace de la Minsk.
„În prezent ei ne spun: ”Dați o șansă diplomației!”. Bineînțeles că vrem să dăm o șansă diplomației, motiv pentru care am convenit să reluăm discuțiile la Istanbul. Dar există multe exemple când colegii noștri occidentali au distrus realizările diplomației”, susține șeful diplomației ruse.
„Acum nu ne mai putem încrede în ei”, a spus Lavrov, nefiind clar dacă se referă la Occident sau la ucraineni.