IRES a dat publicității un sondaj făcut pentru Realitatea TV care se rotește în principal în jurul ideii de încredere în politică și în politicieni. Nu credem nici în partide vechi, nici în partide noi, nici în nimic. Ne face asta mai șmecheri? Un comentariu de Costi Rogozanu.
Mai bine de 70% dintre români nu mai au încredere nici în Ponta, nici în Guvern, conform unui sondaj IRES. Nici Iohannis nu stă la fel de bine ca acum jumătate de an, dar rămîne la 60% încredere. Ce e de reținut în cazul Iohannis e că mulți dintre cei care l-au votat spun că au votat „omul” – doar 3% spun că l-au votat pentru că a fost candidatul liberalilor.
83% spun că nu s-ar înscrie într-un partid nou înființat. Spun și că nu s-ar înscrie nici în partide vechi, nici în nimic. Vasile Dâncu interpretează cifrele ca pe un posibil moment pentru apariția unor noi partide, de preferință regionale. Dâncu crede mult în acest tip de proiect. Mai vede și posibilitatea apariției unor partide antisistem.
Însă aceste cifre pot fi interpretate și în altă cheie. În fond, cei care răspund o fac într-un stil mediatic total. Nu doar partidele s-au predat complet „imaginii”, ci și votanții lor. Ne dăm foarte șmecheri cum că nu credem în politică, o dăm ca pe o probă de maximă luciditate cetățenească. Dar îi copiem pe analiștii și politicienii de la televizor care și ei repetă papagalicește același lucru, asta în timp ce-și văd de interese, evident.
Avem justificări pentru neîncrederea în politică, desigur, dar ce transmitem în fond e altceva: faceți, bă, ce vreți, nu ne băgăm. Sau mai arată un lucru: nu mai credem în democrația liberală decît ca reality-show TV. Ceea ce nu-i mult diferit de nemulțumirile cetățenilor europeni din cele mai variate colțuri UE. Numai că noi nu avem nici experiența pregătirii unor noi forme de rezistență politică. În România poate foarte ușor să moară politica tradițională, grupurile de interese economice vor mima în continuare ușor democrația parlamentară.
Ura pentru politica veche se poate manifesta activ ca în Grecia sau Spania, cu apariția unor formațiuni progresiste noi. Se poate manifesta și prin reacționarism ca în Ungaria sau ca în cazul unor partide vestice numite „populiste de dreapta”. În cazul României, tendința pare să fie mai curînd spre al doilea scenariu. Sau, și mai probabil, spre o pasivitate neputincioasă în fața unei legislații falsificatoare. Pentru că partidele din 3 oameni din noua legislație sînt de fapt praf în ochi. Toată legislația a fost făcută tocmai ca să conserve două blocuri partinice mari și ateliți dependenți: PNL și PSD plus sateliți.
Nervii românilor par mai curînd de televizor. Unii spun că i-ar putea trezi doar stimuli primitivi, mîndria națională, județeană, regională etc. Ce e cu adevărat trist e că nu se vede nici un semn de trezie din motive mult mai simple: facturi abuzive, salarii mici, legislație anti-angajați. Asta înseamnă nervi de televizor – nervi fără nici un efect politic, nervi fără motiv concret, papabil, material.
