"Un singur lucru m-a şocat, totuşi, atunci când am ajuns în Bucureşti ... răutatea şi dispreţul cu care administratorul blocului din Balta Albă, în care stăteam cu chirie, pronunţa cuvântul oltenee! Nu îmi spunea Moise sau Gurane, dacă nu era administrator şi nu făcea lunar listele cu întreţinerea l-aș fi bănuit că nici nu ştia cum mă cheamă... Pentru el eram oltenee!
Oltenee! plătește întreţinerea! Oltenee! îl sun pe tac-tu şi-i spun că faci petreceri, în loc să te ţii de şcoală... Oltenee! Ori de câte ori ne intersectam pe la scara blocului, îmi arunca acest cuvânt care ar fi fost ok pentru mine (doar am crescut cu Eterna Terra Nova), dacă nu l-ar fi pronunţat într-un mod ce ar fi trebuit să mă facă să mă simt cumva sub-om. Dacă ar fi făcut mişto sau m-ar fi întrebat dacă oltencele sunt fierbinţi, probabil aş fi râs, dar răutatea şi dispreţul lui mă făceau să-mi clocotească sângele oltenesc în vine.
Atunci am stabilit că bucureştenii sunt cei mai răi oameni din lume, iar asta face oraşul Bucureşti cel mai urât oraş din lume. Ce muzee? Ce teatre? Ce clubul Prioteasa? Un oraş cu oameni urâţi este, în mod inexorabil, condamnat la urâţenie, oricât de strălucitor şi poleit ar fi fost faţă de orăşelul plictisit de unde veneam eu", scrie Guran.
Moise Guran explică motivul pentru care a "doar pentru a vă ajuta să-i înţelegeţi şi pe englezi atunci când se uită ciudat la emigranţii români".
"Pornim în viaţă cu determinări individuale, specifice, dar, ceea ce contează, în final, este gradul de civilizaţie pe care îl primim sau pe care îl acceptăm. Sunt oltean şi voi rămâne probabil aşa toată viaţa. Îmi place să folosesc perfectul simplu, inclusiv la televizor, căci el îmbogăţeşte limba. Unii îl consideră un mod ţărănesc de vorbire, dar aceia nu au citit o carte în viaţa lor. Îmi plac bancurile cu olteni mai mult decât cele cu ardeleni, cu moldoveni, cu evrei sau cu ţigani, chiar dacă uneori pot fi considerate ofensatoare. Momentele mele de mândrie sau de ruşine nu au aproape niciodată legătură cu Oltenia. Nici cu Bucureştiul, un oraş de care, fără să fac o dramă din asta, în continuare nu mă simt legat.
Sincer să vă spun (şi trecând peste o ezitare în faţa acestei mărturisiri), momentele mele de ruşine, de mândrie, de mânie sau de bucurie au de prea multe ori legătură cu România", mai scrie Guran pe Biziday.ro.
