Poliția Timiș a venit luni cu precizări după ce în mediul online au apărut informații despre cazul unui tânăr de 18 ani care ar ar fi fost agresat, tot în localitatea timișoreană Cenei, de cei doi minori de 15 ani, aflați în prezent în arest pentru uciderea lui Mario. Oamenii legii explică și cum de cei doi minori au rămas nepedepsiți în situația menționată.
"În data de 23.12.2025, la Postul de Poliție Cenei s-a prezentat un tânăr de 18 ani, care a sesizat faptul că, în timp ce se deplasa pe stradă, în extravilanul localității Cenei, ar fi fost agresat fizic de doi minori de 15 ani, incidentul având loc la o dată anterioară.
În urma sesizării, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii întregii situații de fapt.
La data de 14.01.2026, persoana vătămată și-a retras plângerea prealabilă formulată la data de 23.12.2025.
Precizăm faptul că, potrivit prevederilor legale, în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe, continuarea procedurilor penale este condiționată de existența voinței persoanei vătămate", au transmis, luni, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.
Potrivit polițiștilor, cei doi minori de 15 ani sunt cei care sunt acum arestați în cazul crimei odioase din județul Timiș.
Sâmbătă, în localitatea timișeană Cenei a fost înmormântat adolescentului de 13 ani ucis de cei doi colegi ai săi. Ceremonia s-a desfășurat în prezența familiei și a comunității, iar tatăl băiatului a fost adus din penitenciar sub escortă pentru a participa la slujba de înmormântare. Pentru a preveni incidentele și a menține ordinea, în localitate au fost mobilizate mai multe efective de polițiști și jandarmi.
Între timp, procurorii DIICOT au deschis un dosar penal pentru trafic și deținere de droguri și fac cercetări în cazul crimei din Timiș care a îngrozit o țară întreagă. Decizia vine după ce, în urma unor analize făcute la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timișoara, ar fi reieșit că băiatul de 13 ani care a participat la uciderea prietentului său de 15 ani ar fi consumat marijuana.
Luni seara, băieții l-ar fi chemat pe Alin Mario Berinde acasă la copilul de 13 ani, spunându-i că vor să-i arate un ATV nou. În jurul orei 21.30, acesta și-a luat trotineta și a mers la întâlnire. Ajuns acolo, unul dintre adolescenții de 15 ani l-a lovit cu toporul, iar cel de 13 ani cu cuțitul. Apoi l-au chemat pe cel de-al treilea copil să-i ajute să scape de cadavru. Au încercat inițial să îl incendieze, apoi i-au așezat cadavrul, dezbrăcat, cu capul înfășurat într-o geacă, într-o groapă făcută dinainte în grădina casei băiatului de 13 ani. Crima ar fi fost plănuită cu o lună înainte.