Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă de bilanț la 100 de zile de mandat, că sistemul aplicat în sportul românesc a rămas unul rusesc, ca în comunism. Ministrul a anunțat că se pregătește evaluarea tuturor antrenorilor după modelul profesorilor și medicilor, pentru a avea sportivi bine pregătiți.
„Sistemul nostru sportiv este unul rusesc, care a funcționat foarte bine până în 1990, acest sistem fiind preluat de tot blocul socialist. Cumva mentalitățile și structura sunt aceleași. În 2007, când a fost aprobată strategia, nivelul sportului de masă în Ungaria era foarte jos, acum au ajuns la 30%. Asta ne dorim și noi, nu vrem să inventăm o roată, e ceva inventat. Trebuie să legăm lanțul acesta, astfel încât de sus, de la medalii olimpice, și până jos, la copii, toată lumea să aibă posibilitatea de a face sport”, a declarat Novak.
„Mi-aș dori să vină primăvara și pentru sportul românesc. E o datorie a mea să vin să spun ce am făcut în aceste prime 100 de zile de mandat și ce planuri avem pentru viitor și ce vrem să facem. În urma analizei pe care am făcut-o, obiectivul nostru principal este strategia națională a sportului, care va avea trei obiective foarte clare. Ne dorim ca în 2032, România să revină în top 10 mondial la Jocurile Olimpice și Paralimpice, creșterea procentului populației care face sport să crească la 30% de la 5% și copiii să facă sport zilnic", a declarat Novak.
„MTS va începe un program de evaluare a tuturor antrenorilor după modelul profesorilor și medicilor”, a mai spus ministrul, care a adăugat că un alt obiectiv este și digitalizarea instituției.
„Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le facem este evaluarea antrenorilor pe modelul profesorilor și medicilor. Ei sunt cei care formează sportivi, nu doar organizează disciplina, și petrec cel mai mult timp alături de sportivi. În prezent, în România, un proaspăt absolvent are posibilitatea să antreneze un lot național, și de aceea, începând din această săptămână, antrenorii vor primi obiective clare. În acest an ne dorim să clarificăm cele patru trepte de clasificare a antrenorilor, vor avea un număr minim de sportivi pentru că avem nevoie de sportivi bine pregătiți”, a precizat Novak, citat de Agerpres.