Ministerul Educației a făcut joi plățile pentru salariile angajaților celor 30 de unități de învățământ special și de masă din București unde existau blocaje.
”Ministerul Educației a intervenit în vederea soluționării problemei create de către ISMB. Disfuncționalitatea a fost cauzată de necorelarea evidențelor ISMB cu numărul maxim de posturi existent în unitățile de învățământ. Acțiunea Ministerului Educației a condus la deblocarea plății salariilor pentru angajații celor 30 de unități de învățământ special și de masă din București. Astăzi, au fost efectuate plățile pentru salariile aferente. Precizăm că ME a asigurat constant și în timp util fondurile necesare plăților salariale ale tuturor angajaților din învățământ, corespunzător numărului de posturi alocat fiecărui județ, respectiv municipiului București”, a transmis instituția într-un comunicat.
Ministerul Educației a amintit că se fac verificări de către Corpul de control privind respectarea procedurilor de angajare la nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Controlul a fost dispus după ce, la începutul săptămânii, Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” a atras atenția că angajați din 16 unități de învățământ de masă și din unități de învățământ special din municipiul București nu și-au primit salariile.
”Angajații nu au nicio vină privind neîncadrarea unităților de învățământ în numărul de posturi. Aceștia trebuie să își primească salariile la timp și nediminuate pentru munca depusă. A devenit deja o practică: în fiecare lună se pune presiune pe unitățile de învățământ să facă disponibilizări pentru a se încadra în buget. Cerem Inspectoratului Școlar al Municipiului București și Ministerului Educației să ia toate măsurile care se impun pentru intrarea în legalitate și acordarea la timp a salariilor. Neplata la timp a salariilor atrage răspunderea disciplinară a persoanelor care se fac vinovate și poate genera obligarea angajatorului la plata de daune-interese”, anunța președinte FSE ”Spiru Haret”, Marius Nistor.