Actual· 2 min citire

Mesaj RO-Alert transmis către populație - Autoritățile, în alertă

Ro-Alert

Ro-Alert

Scris de Dan Istratie Publicat: 15 apr. 2023, 16:01

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) "Horea" al județului Mureș a anunțat, sâmbătă, că a fost transmis un mesaj prin RO-ALERT după ce un urs a fost sesizat în zona Platoului Cornești, cea mai frecventată zonă turistică a municipiului Târgu Mureș.

"În jurul orei 13,40, prin apel la 112 a fost semnalată prezența unui urs în Municipiul Târgu Mureș, zona Platoul Cornești. A fost transmis mesaj RO-ALERT cetățenilor din zona în care a fost semnalată prezența animalului", a transmis ISU Mureș, într-un comunicat de presă.

În urmă cu câteva zile, primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, a anunțat că s-a reușit capturarea a doi dintre cei trei membri ai familiei de urși care frecventau zona Platoului Cornești și a Grădinii Zoologice în timpul nopții.

"Ursoaica mamă și un pui au fost capturați cu ajutorul echipei de vânătoare Cocoșul și al echipei de intervenție și au fost relocați într-un loc sigur pentru toată lumea. În zilele următoare sperăm că și cel de-al treilea urs va fi capturat. Vă rugăm să continuați să fiți atenți și să nu folosiți pista de alergare de pe Platou, mai ales după lăsarea întunericului. Totodată, dacă observați alte exemplare în aceste zone, vă rugăm să sunați la 112", a precizat primarul Soos Zoltan, pe Facebook.

În ultima perioadă, trei urși - o ursoaică și doi pui în vârstă de circa doi ani - au fost semnalați în zona Platoului Cornești, în zona de promenadă și de alergare, fiind surprinși de camerele de supraveghere de câteva ori și în incinta Grădinii Zoologice, în apropierea padocurilor cu animale, fără a provoca pagube.

În luna martie, Primăria Târgu Mureș a atenționat populația asupra apariției celui de-al patrulea urs în zona Platoului Cornești și a Grădinii Zoologice, recomandând evitarea pistei de alergare, seara și noaptea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News