Actual· 1 min citire

Mașină lovită de tren, în județul Galați

Mașină lovită de tren, în județul Galați

Mașină lovită de tren, în județul Galați

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 31 iul. 2017, 17:10

O mașină condusă de un tânăr în vârstă de 20 ani, aflat sub influența alcoolului, a fost lovită de un tren în apropiere de stația Moscu din județul Galați, a declarat luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, Andreea Rogojină.

,,Un bărbat în vârstă de 20 ani, care se afla la volanul unei mașini și conducea către gara din Moscu, a intrat în coliziune cu un tren. Consumase alcool deoarece la testarea cu aparatul Drager avea 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat', a precizat Rogojină.

Șoferul a fost rănit și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Galați.

,,S-a intervenit la Moscu, în apropierea unei treceri la nivel peste calea ferată, pentru un bărbat în vârstă de 20 de ani implicat într-un accident feroviar. A suferit un traumatism cranio-facial. Bărbatul a fost transportat la Spitalul de Urgență Galați', a declarat directorul Serviciului Județean de Ambulanță Galați, Mihai Polinschi, scrie Agerpres.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News