Masacrul din Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret: Izolați pe un câmp și lăsați să moară

Localizat în partea de nord a României, Spitalul de copii neuropsihici Siret, numit sugestiv în limbajul localnicilor Orfelinatul Groazei,  a fost înființat 1956 prin ordin al ministrului Sănătății, fiind printre primele unități medicale din România comunistă dedicată afecțiunilor neurologice infantile.

În perioada 1956 – 2001 au fost internați la Siret 8586 copii, dintre aceștia pierzându-și viața nu mai puțin de 1500. Din rațiuni de timp și resurse umane limitate, știind că investigația este de mari proporții, atât pentru IICCMER cât și pentru Parchetul General, s-a ales pentru început perioada anilor `80. Pentru perioada de referință pentru care IICCMER a înaintat denunțul, cuprinsă așadar între 01.01.1980 – 22.12.1989, s-au înregistrat 340 decese, cu un maxim în anul 1981 de 81 de copii decedați, în timp ce în 1991, în noile condiții create prin implicarea unor organizații filantropice, registrele de stare civilă consemnează doar 2 decese.

Un aspect important este legat de faptul că numărul declarat al deceselor scade considerabil începând cu anii 1983 și 1984, (numai 12decese în 1984), ca urmare a transferului masiv de copii către alte unități din țară. Registrul spitalului consemnează transferul a peste 750 de copii în numai câteva zile de la finele lunii noiembrie 1983. Investigațiile IICCMER vor continua pentru a putea determina traseul fiecărui copil transferat în acea perioadă.

Majoritatea deceselor aveau loc în lunile de iarnă, cauzele acestora (vezi detalii în dosarul de presă anexat) fiind, într-o proporție covârșitoare, afecțiunile pulmonare, urmate de epilepsii, afecțiuni cardiace, renale, hepatice, gastrointestinale etc. Pe grupe de vârstă, cele mai multe decese au fost consemnate în dreptul grupei 1-4 ani (mai mult de jumătate), urmate de grupele 5-10 ani, 11-18 ani și peste 18 ani. O analiză asupra locului de proveniență al copiilor decedați demonstrează faptul că o mare parte a acestora proveneau din localități din județul Suceava sau județe învecinate, dar și din zone mai îndepărtate precum București, Bihor, Timiș, Dâmbovița, Constanța etc.

Contextul istoric declanșator a fost creat în anul 1966, când regimul comunist din România a inițiat una dintre cele mai restrictive politici demografice pronataliste. Creșterea forțată a populației, strict cantitativă, fără respectul față de om și fără asigurarea tuturor condițiilor decente de viață, a avut printre consecințe creșterea mortalității materne și infantile, creșterea fără precedent a numărului de copii născuți cu malformații congenitale grave, cu afecțiuni fizice și psihice, cu diverse boli moștenite sau dobândite după naștere, mii de copii ajungând orfani și un număr impresionant fiind abandonați.

Minorii ce necesitau protecție din partea statului erau împărțiți în trei categorii: „recuperabili”, „parțial-recuperabili” și „nerecuperabili”. Diferențierea era făcută între o categorie de minori pe care statul încerca să-i „recupereze”, total sau parțial, pentru integrarea ulterioară în producție, și o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească și pe care nici măcar nu dorea să-i recunoască. Reabilitarea, chiar și parțială, a acestor copii, care ar fi putut fi ulterior integrați în muncă, solicita cheltuieli importante, la care statul contribuia doar parțial. Părinții erau nevoiți să acopere o parte din costurile îngrijirii copiilor, indiferent de situația lor materială. Nu puține sunt cazurile în care familii monoparentale, cu venituri minime, sunt nevoite să plătească până la jumătate din acestea pentru întreținerea minorului în cămin. Mai dificilă era situația minorilor orfani de ambii părinți, lipsiți de bunuri materiale sau rude, pentru care bugetul asigurărilor sociale nu avea prevăzute sume și nici baza legală prin care să poată acoperi aceste cheltuieli. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuție, „rebuturile” fiind ascunse și, la limită, evacuate.

În urma analizei actelor de deces și a certificatelor constatatoare de moarte, efectuată de experții IICCMER și de o echipă de specialiști în medicină legală, s-a constatat că, pe de o parte, au existat rate crescute de mortalitate în cazul unor patologii ușor de prevenit sau de diagnosticat precoce și de tratat corespunzător, iar, pe de altă parte, au existat cauze de moarte care susțin, prin specificul lor, concluziile cu privire la existența unui regim caracterizat prin tratamente neomenoase aplicate minorilor din spital.

Ca urmare a descoperirilor făcute, IICCMER a înaintat o sesizare penală către Parchetul General, a doua dintr-o serie de sesizări care vizează crime sistemice și sistematice petrecute în perioada comunistă, având în vedere toate ramificațiile administrative, profesionale și politice. Potrivit cadrului legal de funcționare, IICCMER este abilitat să efectueze investigații științifice cu privire la crimele, abuzurile și încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist și să sesizeze organele în drept.