Actual· 4 min citire

MApN face din nou ANGAJĂRI. Cum poți ajunge soldat profesionist și ce avantaje poți avea?

Interesul pentru o carieră militară s-a diminuat după izbucnirea războiului din Ucraina

Interesul pentru o carieră militară s-a diminuat după izbucnirea războiului din Ucraina

Publicat13 ian. 2025, 23:29
SursăRealitatea net

MApN lansează un nou proces de recrutare și selecție pentru soldați sau gradați profesioniști. Astfel oricine îndeplinește criteriile necesare poate urma o carieră militară, după un program de instruire de 2-5 luni în centrele specializare ale armatei.

Candidații nu susțin examene scrise (de cunoștințe), însă sunt ierarhizați pe baza punctajului obținut în funcție de rezultatele înregistrate la probele de selecție, de nivelul studiilor absolvite și de media de la bacalaureat, dar și de distanța la care au domiciliul față de unitatea militară pentru care optează;

-repartizarea pe posturi se face computerizat, la nivel național, în funcție de punctajul obținut și opțiunile exprimate de candidat;

-primul candidat clasat, dintre cei care au ales un anumit post, va fi repartizat în funcția dorită, iar daca sunt mai multe funcții identice, acestea vor fi ocupate de următorii clasați.

Condiții și criterii de recrutare și selecție

-să aibă cetățenie română și domiciliul stabil în România;

-să aibă vârsta între 18 ani împliniți, la data începerii programului de instruire, și cel mult 45 de ani împliniți, la data finalizării programului de instruire;

-să fie absolvenți cel puțin ai primilor doi ani de studiu din învățământul secundar superior, în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

-să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B și C – candidații care optează pentru arma „auto” și/sau pentru specialitățile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „geniu”;

-să declare în scris că, la începerea programului de instruire, renunță la gradul dobândit anterior în calitate de militar în termen, militar angajat pe bază de contract, gradat profesionist sau gradat voluntar, ori, după caz, la gradul dobândit după parcurgerea a cel puțin un an de studii pentru formarea cadrelor militare în cadrul instituțiilor/unităților de învățământ militar, în cazul în care studiile respective nu au fost finalizate;

-să fie absolvenți ai învățământului postliceal sau universitar cu licență de specialitate, cu certificat/diplomă de absolvire a instituției de învățământ – candidații care optează pentru profesia de soldat/gradat profesionist în arma „aviație”, specialitatea militară „însoțitor de bord – paramedic”.

-să fie declarat ”Admis” la probele de selecție care se susțin în centrele zonale de selecție și orientare sau în și care constau în evaluarea psihologică (test de aptitudini și chestionar de personalitate), evaluarea capacității motrice (traseu utilitar-aplicativ și alergare de rezistență) și interviul de evaluare finală;

-să fie declarat “Apt” la examinarea medicală care are loc în unități sanitare ale Ministerului Apărării Naționale;

-să fie declarat ”Apt” la examinarea medicală specifică și/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale care va fi parcursă doar de candidații pentru specialitatea militară „forțe pentru operații speciale”, „scafandri”, de cei care vor desfășura activități care necesită ambarcarea ori obținerea permisului/brevetului de conducere auto.

Formarea inițială a soldaților/gradaților profesioniști

-se realizează în centrele de instruire/unitățile de instrucție ale categoriilor de forțe ale armatei și durează cel mult 5 luni;

-pe timpul programului de instruire, cursanții sunt luați în evidență cu gradul de soldat profesionist;
programele de formare se finalizează cu acordarea certificatului de absolvire, care constituie baza confirmării în armă, și numirea în funcția corespunzătoare pregătirii;

-candidații care nu au efectuat stagiul militar trebuie să parcurgă și să finalizeze un program de instruire care cuprinde două module: modulul instruirii individuale, destinat formării deprinderilor individuale, și modulul perfecționării instruirii de specialitate, axat pe pregătirea militară specifică armelor sau serviciilor și specialităților militare; candidații care au efectuat anterior serviciul militar sau au activat în calitate de SGP nu vor parcurge decât al doilea modul.

Instruirea, cazarea, masa și echipamentul sunt gratuite.

Cum se fac înscrierile

-la biroul informare-recrutare din cadrul centrului militar din județul/sectorul de domiciliu se obțin informații privind oferta educațională, condițiile de recrutare, selecție și repartizare, precum și pentru a beneficia de consiliere și îndrumare din partea personalului recrutor; pentru aceasta, fie depui formularul de înscriere (fișa de contact) la sediul biroului informare-recrutare, fie transmiți formularul prin e-mail sau prin poștă cu notă de inventar și confirmare de primire, pe adresa biroului informare-recrutare;

-urmezi indicațiile personalului recrutor în legătură cu ceea ce ai de făcut în continuare și contactezi biroul informare-recrutare atunci când ai nevoie de lămuriri suplimentare;

-te informezi urmărind informațiile publicate pe site-urile și paginile oficiale de recrutare și ale instituțiilor și unităților de învățământ militar, despre probele de selecție și concursul de admitere;

-te pregătești în vederea participării la probele de selecție și la concursul de admitere, conform precizărilor primite de la personalul recrutor;

-susții probele de selecție la datele stabilite și la structurile care efectuează selecția, conform planificării comunicate de recrutor

-completezi dosarul de candidat cu documentele solicitate de recrutor, în scopul certificării îndeplinirii tuturor condițiilor și criteriilor de recrutare.

-aștepți să ți se comunice, de către recrutor, dacă ai fost repartizat(ă) în funcție sau te interesezi personal la biroul informare-recrutare în legătură cu rezultatul repartizării.

Locuri pentru înscriere

Lista cu posturile pe județe și unități militare poate fi consultată la birourile informare-recrutare din cadrul centrelor militare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News