Strada din fața ambasadei Arabiei Saudite din Washington a fost redenumită miercuri după Jamal Khashoggi, jurnalistul saudit ucis, a cărui amintire este onorată cu o lună înaintea unei vizite controversate a președintelui Joe Biden în regatul din Golful Persic, transmite AFP.
Primăria capitalei Statelor Unite a dezvăluit plăcuța cu "Calea Jamal Khashoggi", în semn de omagiu adus disidentului ucis în consulatul țării sale la Istanbul, în 2018.
Întâmplător, ceremonia a avut loc a doua zi după anunțarea vizitei președintelui american în Arabia Saudită, la mijlocul lunii iulie, când se va întâlni cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman, acuzat de serviciile de informații americane că a aprobat asasinarea jurnalistului de la Washington Post.
Noua denumirie a străzii va servi drept un "memento constant" și drept "memorial, astfel încât amintirea lui Jamal Khashoggi să nu poată fi niciodată ștearsă", a declarat Phil Mendelson, președintele consiliului municipal care a votat în unanimitate în favoarea noii denumiri.
Tawakkol Karman, activista yemenită, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2011, a declarat în cadrul ceremoniei că viitoarea vizită prezidențială arată că președintele "Biden și-a abandonat angajamentul de a apăra drepturile omului în întreaga lume".
Sarah Leah Whitson, din partea organizației pentru drepturile omului Democracy for the Arab World Now, fondată de Jamal Khashoggi, a denunțat o "capitulare nerușinată" din partea liderului democrat."Vrem să reamintim celor care se ascund în spatele acestor uși că în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut, aceasta va fi de acum înainte strada Jamal Khashoggi", a spus ea, arătând către ambasada din fața ei."Îi vom considera răspunzători pentru asasinarea prietenului nostru (...) care a îndrăznit să conteste tirania lui Mohammad bin Salman (MBS)".
Președintele Joe Biden declarase înaintea alegerii sale la Casa Albă că Arabia Saudită ar trebui tratată ca un stat paria și a promis, după venirea la putere, o recalibrare a relațiilor cu acest partener strategic al SUA, prețuit în mod deosebit de predecesorul său republican Donald Trump. Atunci, Joe Biden a anunțat că refuză să aibă un dialog direct cu prințul moștenitor MBS.
Acesta nu este primul gest simbolic din partea orașului Washington. Ambasada Rusiei se află în "Piața Boris Nemțov", denumită astfel după politicianul reformist ucis lângă Kremlin în 2015.
Pe de altă parte, dorința de a redenumi strada pe care se află ambasada Chinei în amintirea lui Liu Xiaobo, disidentul chinez laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2010, care a murit în detenție, s-a confruntat cu o opoziție intensă din partea Beijingului.