Actual· 5 min citire

Locurile de muncă vacante, în CREȘTERE în primul trimestru. Domeniile cu cele mai mari valori

Locurile de muncă vacante, în creștere

Locurile de muncă vacante, în creștere

Scris de Irina Chirtoc Publicat: 19 mai 2021, 11:17

Numărul locurilor de muncă vacante a crescut cu 2.800 în primul trimestru față de precedentele trei luni, la 38.400, potrivit datelor Institutului Național de Statistică publicate miercuri.

În perioada menționată, rata locurilor de muncă vacante a crescut cu 0,06 puncte procentuale, la 0,79%.
Față de primul trimestru din 2020, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 3.400, iar rata locurilor de muncă vacante, cu 0,05 puncte procentuale.

Cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administrația publică (2%), activități de spectacole, culturale și recreative (1,6%), respectiv sănătate și asistență socială (1,55%).

În industria prelucrătoare s-a concentrat peste o cincime din numărul total al locurilor de muncă vacante, respectiv 8.300, cu o valoare a ratei de 0,76%.

Sectorul bugetar a însumat puțin sub o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante, cele mai multe fiind în sănătate și asistență socială (5.600), administrația publică (5.500) și de învățământ (1.000).
Cele mai mici valori are ratei locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în industria extractivă și alte activități de servicii (0,09% pentru fiecare în parte), respectiv în hoteluri și restaurante (0,19%). Cele mai puține locuri de muncă vacante s-au regăsit în industria extractivă și alte activități de servicii (400) și tranzacții imobiliare (500).
Față de trimestrul precedent, cele mai mari creșteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (+0,57 puncte procentuale) și în activități de spectacole, culturale și recreative (+0,44 puncte procentuale).

Datele INS mai arată că numărul locurilor de muncă vacante a înregistrat creșteri importante în activități de servicii administrative și activități de servicii suport (+900 locuri vacante), industria prelucrătoare (+800 locuri vacante), construcții (+600 locuri vacante), respectiv în distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (+500 locuri vacante).

Pe de altă parte, cele mai semnificative scăderi ale ratei locurilor de muncă vacante s-au observat în alte activități de servicii (-1,86 puncte procentuale), urmate de industria extractivă (-0,34 puncte procentuale) și comerț (-0,11 puncte procentuale). Numărul locurilor de muncă vacante a înregistrat scăderi de peste 800 de locuri vacante în alte activități de servicii, respectiv în comerț.

Față de același trimestru al anului anterior, cele mai semnificative scăderi ale ratei locurilor de muncă vacante s-au observat în alte activități de servicii (-1,88 puncte procentuale), respectiv în comerț (-0,24 puncte procentuale), iar numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut scăderi mai importante în comerț (-1.900 de locuri vacante), respectiv în industria prelucrătoare (-1.000 locuri vacante).

La polul opus, creșteri mai relevante ale ratei locurilor de muncă vacante au fost în intermedieri financiare și asigurări (+0,34 puncte procentuale), respectiv în distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (+0,32 puncte procentuale), iar în ceea ce privește numărul locurilor de muncă vacante în activități de servicii administrative și activități de servicii suport (+400 locuri vacante).

În primul trimestru al anului, rata locurilor de muncă vacante a avut cele mai mari valori pentru ocupațiile de funcționari administrativi - grupa majoră 4 (1,01%), specialiști în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 (0,96%), ocupații elementare - grupa majoră 9 (0,86%), respectiv tehnicieni și alți specialiști din domeniul tehnic - grupa majoră 3 (0,83%).

De asemenea, cea mai mare cerere de forță de muncă salariată exprimată de angajatori din punct de vedere al numărului locurilor de muncă vacante a fost pentru ocupațiile de specialiști în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 (10.600 locuri vacante), ocupații elementare - grupa majoră 9 (5.600 locuri vacante), respectiv muncitori calificați și asimilați - grupa majoră 7 (5.000 locuri vacante). Cele mai mici valori ale celor doi indicatori s-au înregistrat în ocupațiile de lucrători calificați în agricultură, silvicultură și pescuit - grupa majoră 6 (0,54%, respectiv 100 locuri vacante), respectiv de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalți conducători ai administrației publice, conducători și funcționari superiori - grupa majoră 1 (0,47%, respectiv 1.700 locuri vacante).

Comparativ cu trimestrul precedent, datele statistice arată că în majoritatea grupelor majore de ocupații s-au înregistrat creșteri ale celor doi indicatori. Astfel, cele mai relevante creșteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au observat în ocupațiile de lucrători calificați în agricultură, silvicultură și pescuit - grupa majoră 6 (+0,23 puncte procentuale), tehnicieni și alți specialiști din domeniul tehnic - grupa majoră 3 (+0,15 puncte procentuale), respectiv muncitori calificați și asimilați - grupa majoră 7 (+0,13 puncte procentuale).

Numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut creșteri în ocupațiile de specialiști în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 (+1.300 locuri vacante), pentru ocupațiile elementare - grupa majoră 9 (+900 locuri vacante), respectiv pentru cele de muncitori calificați și asimilați - grupa majoră 7 și tehnicieni și alți specialiști din domeniul tehnic - grupa majoră 3 (+800 locuri vacante pentru fiecare în parte).

La polul opus, atât în ceea ce privește rata, cât și numărul locurilor de muncă vacante, cea mai semnificativă scădere s-a observat în ocupațiile de lucrători în domeniul serviciilor - grupa majoră 5 (-0,15 puncte procentuale, respectiv -1.200 locuri vacante).

Față de același trimestru al anului anterior, cele mai semnificative scăderi ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în ocupațiile de lucrători în domeniul serviciilor - grupa majoră 5 (-0,20 puncte procentuale), urmate de cele de funcționari administrativi - grupa majoră 4 (-0,18 puncte procentuale). Numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut cele mai importante diminuări în rândul ocupațiilor de lucrători în domeniul serviciilor - grupa majoră 5 (-1.800 locuri vacante) și în cele de operatori la instalații și mașini; asamblori de mașini și echipamente - grupa majoră 8 (-800 locuri vacante).

La polul opus, ușoare creșteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au observat doar în ocupațiile de lucrători calificați în agricultură, silvicultură și pescuit - grupa majoră 6 (+0,10 puncte procentuale), respectiv de specialiști în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 (+0,05 puncte procentuale), această din urmă grupă de ocupații cunoscând și cea mai relevantă creștere a numărului locurilor de muncă vacante (+800 locuri vacante), potrivit Agerpres.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News