Liderul separatist al republicii autoproclamate Donetsk a afirmat, intr-un interviu pentru BBC, ca va fi "multumit" atunci cand armata sa va ajunge la granita cu Romania.
"Bineinteles ca ma voi bucura sa nu mai aud explozii in regiune, dar voi fi cu adevarat multumit cand armata noastra ajunge pana la granita cu Romania", a declarat Pavel Gubarev, potrivit Hotnews.ro.
Președintele Ucrainei, Petro Porosenko, a declarat cu doar câteva zile mai devreme că Rusia lui Putin ar putea cuceri orice oraș european, inclusiv Bucureștiul, și nu se va opri la Kiev, odată ce va începe "invazia".
Tiruri de artilerie au avut loc duminică în apropiere de aeroportul din Donețk, fief al rebeliunii proruse din estul Ucrainei, în pofida armistițiului intrat în vigoare vineri.
O femeie a fost ucisă în schimburile de focuri de la Mariupol, ea devenind astfel primul mort de la intrarea în vigoarea a armistițiului, vineri, între forțele guvernamentale și separatiștii proruși, a anunțat primăria.
"O femeie a fost ucisă și trei locuitori din Mariupol au fost răniți", a anunțat primăria într-un comunicat, precizând că rebelii proruși au tras asupra unui punct de control amplasat la ieșirea din oraș.