După ce, de la începutul războiului din Ucraina, ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a lansat amenințări în cascadă cu privire la bombe nucleare și iminenta înfrângere a forțelor inamice, oficialul de la Kremlin a făcut o mișcare surprinzătoare. Acesta a declarat că Moscova dorește încheierea conflictului din Ucraina cât mai curând posibil.
Într-o conferință de presă la Brasilia cu omologul său brazilian, Mauro Vieira, Lavrov a mulțumit Braziliei pentru ''înțelegerea genezei situației din Ucraina'' și a declarat că Rusia are ''un interes'' ca acest conflict să se încheie cât mai curând posibil.
Rusia a transmis în repetate rânduri că orice soluționare a conflictului trebuie să recunoască ''realitățile'' anexării sale unilaterale a patru provincii ucrainene, pe care forțele sale armate le controlează parțial.
''Trebuie să rezolvăm conflictul într-un mod durabil, nu imediat'', dar nici țările occidentale și nici NATO ''nu contribuie'' la acest lucru. Lavrov a acuzat Statele Unite și Europa că ''nu-și îndeplinesc obligațiile pe care și le-au asumat cu ani în urmă'', într-o aparentă aluzie la acordurile de la Minsk din 2014 și 2015, care au pus capăt conflictului din estul Ucrainei, dar pe care actualul președinte al acestei țări, Volodimir Zelenski, le califică astăzi drept ''concesii'', relatează EFE, citat de Agerpres.
Rusia susține că a fost nevoită să intervină în Ucraina în februarie anul trecut pentru a-i apăra pe vorbitorii de limbă rusă de persecuții și pentru a împiedica Occidentul să folosească Ucraina pentru a amenința securitatea Rusiei. Kievul și Occidentul consideră că acestea sunt pretexte nefondate pentru un război de cucerire în care mii de oameni au fost uciși și orașe ucrainene au fost devastate.
Ministrul rus a subliniat în repetate rânduri că soluția la actualele ostilități trebuie să fie "durabilă" și nu "imediată" și, deși a salutat propunerea Braziliei de a încerca să creeze un grup de țări care să faciliteze negocierile, nu s-a arătat foarte deschis la această posibilitate.
Brazilia este prima etapă a unui turneu al șefului diplomației ruse, care va continua în următoarele zile cu vizite în Venezuela, Cuba și Nicaragua, țări care întrețin relații economice și politice strânse cu Rusia.