Actual· 1 min citire

Klaus Iohannis a promulgat modificarea legii ANL. Schimbul de locuință poate fi făcut oricând în timpul contractului

Klaus Iohannis a promulgat modificarea legii ANL. Schimbul de locuinţă poate fi făcut oricând în timpul contractului

Klaus Iohannis a promulgat modificarea legii ANL. Schimbul de locuinţă poate fi făcut oricând în timpul contractului

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 mar. 2024, 15:46

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului 26/2019 pentru modificarea Legii 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, transmite Administrația Prezidențială.

Actul normativ promulgat are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.152/1999, astfel încât schimbul de locuință să poată fi realizată în orice moment, în perioada de valabilitate a contractului de închiriere, precum și trecerea cheltuielilor pentru întreținere, reparații curente, reparațiile capitale, precum și încheierea contractelor de asigurare a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor să fie în sarcina titularului contractului de vânzare cu plata în rate lunare egale.

De asemenea, a fost modificat și art. 10 alin. (3¹) și (7¹) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013, în sensul instituirii prevederii că sumele necesare pentru decontarea de către beneficiari a bunurilor sau serviciilor ori lucrărilor executate sunt transferate de la bugetul de stat.

Pe 21 noiembrie 2019, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar pe 13 februarie 2024, votul Camerei Deputaților a fost decizional.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News