Actual· 3 min citire

Kelemen Hunor critică politica Guvernului privind reducerea deficitului: „Prea multe fronturi, prea puțin spațiu de manevră. Românii sunt la limită”

Kelemen Hunor critică politica Guvernului privind reducerea deficitului (foto: Inquam Photos)

Kelemen Hunor critică politica Guvernului privind reducerea deficitului (foto: Inquam Photos)

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 feb. 2026, 13:53

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, avertizează că actualul guvern a deschis prea multe „fronturi” în efortul de a reduce deficitul bugetar, măsurile adoptate afectând puternic clasa de mijloc, care a ajuns „la limită” în ceea ce privește nivelul de trai.

Kelemen Hunor a afirmat că această presiune financiară se reflectă în nemulțumirea generală din societate, resimțită inclusiv de partidele aflate la guvernare.

„Spațiul de manevră al Guvernului este foarte mic”

„Acest guvern are un spațiu de manevră relativ scăzut. Și acest spațiu nu va crește în 2026. Fiindcă, vrem, nu vrem, trebuie să recunoaștem că deficitul în continuare este mare. Îndatorarea României este foarte mare. Sumele ce trebuie plătite înapoi, și aici vorbim de dobânzi, că nu baza ne omoară, dacă îmi permiteți această afirmație, ci dobânzile mari, uriașe, înseamnă o problemă în acest an.

Peste 10 miliarde, 12 miliarde de euro e o sumă foarte mare pentru România. (...) Deci, spațiul de manevră e foarte mic și asta se simte în societate.

Și fiecare om politic, fiecare partid politic, din acest punct de vedere, sigur că reacționează și la ce simte  și cu ce se întâlnește în fiecare zi, când iese pe stradă, când se întâlnește cu oameni, când vorbește cu oameni. Și, probabil, că asta și la PNL, și la PSD, și la noi, și, probabil, și la USR se simte”, a declarat liderul UDMR la un post TV.

„Guvernul nu trebuie să deschidă mai multe fronturi decât poate gestiona”

Liderul UDMR a amintit că, încă de la formarea actualei coaliții, a avertizat partidele din Guvern să nu „deschidă mai multe fronturi decât pot gestiona”. Acum, spune el, „premierul Bolojan a deschis prea multe fronturi de luptă”, ceea ce riscă să slăbească susținerea publică pentru executiv.

„Oamenii simt că pierd în fiecare zi”

„Este o logică elementară, nu numai în politică, în orice domeniu, în politică și mai mult, că lucrezi cu toată societatea și, mai ales când ești în guvern, atunci ai o responsabilitate pentru toată societatea și când deschizi foarte, foarte multe fronturi, la un moment dat te trezești că nu mai stă nimeni în spatele tău.

Deci, da, au fost deschise foarte multe fronturi, undeva eu înțeleg dorința de a rezolva cât mai repede problemele cele mai grave, legate de buget, legate de finanțe, dar nu poți să treci peste suportabilitatea societății. Adică poți să treci cu riscul de a pierde tot.”, a declarat Hunor.

În opinia sa, cetățenii, mai ales cei din clasa de mijloc, resimt deja efectele măsurilor economice: „Se simte. Deja, ce se vede pe cifre, acum nu vorbim de sentimente, că sentimentele arată și mai rău, fiindcă omul are un sentiment că pierde în fiecare zi, pierde în fiecare săptămână”, spune Kelemen Hunor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News