Jumătate din populația Uniunii Europene este de acum vaccinată cu schemă completă împotriva COVID-19, potrivit unei numărători realizate de jurnaliștii de la AFP în baza informațiilor obținute din surse oficiale, marți, la ora 11:00 GMT.
În total, 223,8 milioane de persoane din UE au primit ambele doze ale unor vaccinuri anti-COVID-19, o singură doză de vaccin după ce s-au vindecat de această boală sau un vaccin administrat într-o singură doză.
Dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, 13 au depășit deja pragul de 50% de persoane vaccinate cu schemă completă, după modelul celor mai populate patru state din blocul european: Spania (58%), Italia (54%), Franța (53%) și Germania (52%).
Țările din UE cu cele mai mari procente de populație complet vaccinată sunt Malta (74%), Belgia (59%) și Spania (58%). La polul opus se situează, la mare distanță, Bulgaria (14%) și România (25%).
Aproape 60% din populația din UE (59,5%) a primit cel puțin o doză de vaccin anti-COVID-19, acest procent reprezentând 265,9 milioane de persoane.
Uniunea Europeană, care continuă să își vaccineze populația într-un ritm susținut, a depășit de acum Statele Unite: la 1 august, americanii vaccinaseră cu schemă completă 49,7% din populația lor (comparativ cu 49,8% pentru UE) și aveau 57,8% de persoane vaccinate cu cel puțin o doză (comparativ cu 59,3% pentru UE).
În fiecare zi din săptămâna trecută, UE a administrat doze de vaccinuri anti-COVID-19 pentru 0,6% din populația sa, un ritm de vaccinare care a început să scadă, dar care rămâne totuși de trei ori mai mare decât cel din Statele Unite (0,2%).
Până în prezent, patru vaccinuri anti-COVID-19 sunt aprobate în Uniunea Europeană: cele dezvoltate de Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca-Oxford și Johnson&Johnson. În plus față de aceste vaccinuri, Ungaria și Slovacia utilizează și vaccinuri neaprobate deocamdată de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), dezvoltate în Rusia și în China.