Ucraina va deveni membră NATO, dar ''pe termen lung'', a afirmat marți secretarul general al NATO, în contextul în care Kievul solicită să adere la Alianța Nord-Atlantică pe fondul invaziei Rusiei
"Țările NATO sunt de acord ca Ucraina să devină membră a Alianței, dar în același timp este o perspectivă pe termen lung", a afirmat Jens Stoltenberg în cadrul unei vizite în Finlanda, făcând apel la construirea unui "cadru" pentru a evita orice nouă invazie pe viitor.
Intrarea Ucrainei în NATO este o linie roșie absolută pentru Moscova, care a invocat riscul ca o astfel de aderare să se producă pentru a-și justifica invazia.
"Problema actuală este să ne asigurăm că Ucraina rămâne o națiune independentă și suverană și pentru asta trebuie să susținem Ucraina", a declarat în fața presei Jens Stoltenberg.
"Războiul președintelui Putin în Ucraina continuă și nu există niciun semn că își schimbă planurile. El vrea să controleze Ucraina și nu se pregătește de pace, ci de război", a spus șeful alianței militare occidentale, citat de Agerpres.
"Trebuie de asemenea să găsim cadre care asigură că președintele Putin și Rusia nu invadează Ucraina încă o dată", a mai spus Stoltenberg într-o conferință de presă susținută alături de premierul finlandez Sanna Marin.