Actual· 3 min citire

Iohannis, nou atac la Dăncilă: A pus pe butuci relația cu Iordania (VIDEO)

Iohannis, nou atac la Dăncilă: A pus pe butuci relația cu Iordania (VIDEO)

Iohannis, nou atac la Dăncilă: A pus pe butuci relația cu Iordania (VIDEO)

Publicat25 mar. 2019, 18:10
Actualizat25 mar. 2019, 19:18

Președintele Klaus Iohannis a revenit cu o nouă serie de critici la adresa premierului Viorica Dăncilă, după ce Regele Iordaniei și-a amânat vizita în România, deranjat de declarațiile șefei Guvernului privind mutarea Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. "A pus pe butuci relația cu Iordania", a afirmat șeful statului, luni, în preambulul întâlnirii cu edilii din Asociația Orașelor din România.

”Eu azi aveam un program destul de strâns, cum se spune. Trebuia să fiu gazdă la un dineu oferit regelui Iordaniei. Din cauza diletantismului doamnei prim-ministru, nu mai este cazul. Regele Iordaniei s-a simțit personal jignit de discursul ținut de doamna Dăncilă în SUA. A reușit să facă praf și politica externă", a apreciat Klaus Iohannis, la întâlnirea cu Asociația Orașelor din România.

"Este o reală problemă pentru România. Cred că vă dați seama că România a construit o relație bună cu lumea arabă, de ani de zile. Era, până ieri, o constantă în politica externă. România era un partener serios și ferm, dar doamna prim-ministru Dăncilă a reușit să o pună pe butuci și asta e foarte, foarte trist. Și pentru ce? Pentru nimic!”, a mai afirmat președinte.

"Viorica Dăncilă ne strică relațiile internaționale", a mai spus Iohannis.

 sursă video: Realitatea TV

Dăncilă, anunț din SUA: Ambasada României din Israel va fi mutată la Ierusalim

Reamintim că, duminică, premierul Viorica Dăncilă a lansat o bombă diplomatică de peste ocean. Aflată în Statele Unite, șefa Guvernului a declarat că va muta ambasada noastră din Israel, de la Tel Aviv, la Ierusalim. PSD a încercat și anul trecut acest lucru, dar s-a lovit de zidul europenilor, care resping ideea.

„După cum știm, președintele Donald Trump a deschis ambasada SUA la Ierusalim. Acest pas admirabil și curajos ne-a impresionat pe mine, Guvernul meu și poporul român. Mutarea ambasadei americane este emblematică și demonstrează legătura puternică a valorilor dintre poporul american și el israelian. De asemenea, acest gest a lansat la nivel internațional un proces de reflecție. Guvernul României a inițiat de atunci un proces de evaluare a oportunității mutării ambasadei României la Ierusalim. De aceea, sunt încântată să anunț astăzi (duminică-n.r) în fața audienței AIPAC, că după finalizarea analizei de către toți actorii constituționali implicați în procesul decizional din țara mea și în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României și Guvernul pe care îl conduc, vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Viorica Dăncilă.

La câteva ore după declarația controversată, Viorica Dăncilă a revenit. Aceasta a spus, pentru un post de televiziune, că ideea mutării ambasadei 'este o opinie personală".

"În discursul meu, am vorbit despre mutarea Ambasadei la Ierusalim. Dar am spus… Am formulat într-un mod corect. Am spus că trebuie să îndeplinim toți pașii constituționali. Nu am spus 'eu voi muta ambasada'. Am spus ca trebuie sa respetam Constitutia. Că opinia mea este că trebuie să facem acest pas, asta e altceva... Dar este o opinie personală. Important e să respectăm Constituția României", a spus Dăncilă.

Băsescu o desființează pe Dăncilă: ”Lobiștii au mizat pe faptul că e proastă”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News