Coronavirus - România: 68046 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Institutul Cantacuzino, salvat de la faliment. Va primi bani din Fondul de rezervă al Guvernului

Wednesday, 24 June 2015, 15:54 Sursă: REALITATEA.NET

Măsurile aprobate de Executiv sunt menite să creeze cadrul necesar menţinerii în funcţiune a liniilor tehnologice şi a facilităţilor de testare în scopul continuării dezvoltării de vaccinuri pentru situaţii de urgență (epidemii/pandemii). De asemenea, aceste reglementări au scopul să menţină un serviciu de sănătate publică de importanță națională, care are printre responsabilități supravegherea bolilor infecţioase, rezistenţa la antibiotice, epidemiologia moleculară.

Potrivit actului normativ adoptat de Guvern, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino” va fi reorganizat ca instituţie publică în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare. Noua structură se va numi Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino” și va fi definită ca instituţie naţională de interes strategic în domeniul cercetării şi sănătăţii publice, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. În anul 2015, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului vor fi alocate sume Ministerului Educației și Cercetării Științifice pentru susținerea activității Institutului Cantacuzino.

De asemenea, noua instituție, respectiv Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino”, va prelua patrimoniul și personalul actualei structuri.

Conform actului normativ, Institutul Cantacuzino are ca obiect de activitate:

- Cercetări ştiinţifice în domeniul cauzelor şi mecanismului de producere a infecţiilor bacteriene, virale, parazitare şi al mijloacelor de prevenire şi combatere a acestora, precum şi în domeniul imunologiei, biologiei celulare, geneticii microbiene şi biotehnologiei, entomologiei medicale, în cadrul Institutului Cantacuzino şi/sau prin cooperare ştiinţifică cu alte instituţii din ţară şi din străinătate;

- Studii, cercetări pentru producerea de preparate biologice profilactice şi terapeutice, reactivi biologici de diagnostic, reactivi imunochimici, medii bacteriologice şi pentru culturi celulare, dispozitive medicale, în cadrul Institutului Cantacuzino şi/sau prin cooperare naţională şi internaţională, precum şi valorificarea lor în ţară şi în străinătate;

- Servicii de consultanţă tehnică şi metodologică acordate unităţilor de profil din ţară, expertize, participarea la supravegherea epidemiologică a teritoriului, la programe de sănătate naţionale şi internaţionale, în domeniile specifice de activitate;

- Asigurarea funcţionării laboratoarelor de referință din cadrul institutului, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi cu instituţii de specialitate din subordinea acestuia, în acţiunile specifice de diagnostic şi control al bolilor transmisibile.


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL