Instanța, verdict dur pentru Radu Mazăre: Fostul primar al Constanței rămâne în spatele gratiilor

Radu Mazăre rămâne în spatele gratiilor
Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea lui Radu Mazăre de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava. Mazăre execută o condamnare de 9 ani închisoare, primită în 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia.
Instanţa a stabilit că Radu Mazăre poate face o altă solicitare peste nouă luni, însă decizia nu este definitivă.
"Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat Mazăre Radu Ştefan, în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti - Jilava, ca neîntemeiată. Fixează termen de reiterare de 9 luni, care va curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare", se arată în decizia instanţei.
Radu Mazăre a fost printre primii "fugari" ai României. Condamnat definitiv în februarie 2019, el a plecat înainte de pronunţarea sentinţei, stabilindu-se în Madagascar, unde a investit într-un complex turistic. A fost extrădat şi adus în ţară în mai 2019, fiind apoi încarcerat.
Cine îl scoate din lupta pentru Capitală pe Cîrstoiu? Coaliția îi caută înlocuitor: ce se discută în spatele ușilor închise
La acea vreme, Mazăre reclama faptul că a fost extrădat din Madagascar pentru a fi prezentat în România "ca un trofeu", iar predarea sa autorităţilor române a fost "frauduloasă".
Dosarul în care Mazăre a primit nouă ani închisoare se referă la retrocedarea frauduloasă a unor mari suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, prejudiciul fiind de 114 milioane euro, care nu a fost recuperat.
Radu Mazăre mai are o condamnare definitivă de cinci ani închisoare pentru luare de mită şi conflict de interese în dosarul "Polaris", pedeapsă contopită cu cea din dosarul retrocedărilor.
Șefii banilor lovesc crunt în buzunarele românilor: Fără măriri salariale! Consilierul lui Isărescu, declarații exclusive la Realitatea Plus
Citește și:
- 23:25 - Ilie Bolojan, despre banii din SAFE:”Ne împrumutăm din cauza războiului Rusiei”
- 23:20 - Ce grup din Parlament este pregătit să susțină un guvern minoritar condus de Bolojan
- 22:51 - Paradoxul HoReCa în 2026: Restaurante pline, dar pe marginea prăpastiei. De ce riscă 25% dintre localuri falimentul?
- 22:39 - Criza de încredere în clasa politică: Robert Turcescu cere „întoarcerea la popor” și vot corect
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













