Documente judiciare dezvăluie că fostul finanțist Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în închisoare în timp ce aștepta să fie judecat pentru trafic sexual și pedofilie, ar fi făcut înregistrări de natură sexuală cu prințul Andrew, Bill Clinton și Sir Richard Branson, relatează SkyNews.
Sarah Ransome, care spune că a fost o victimă a lui Epstein, a susținut în 2016 că ducele de York, fostul președinte american și miliardarul Branson ar fi fost filmați de finanțatorul american pedofil.
Afirmațiile sunt incluse în sute de documente a căror desecretizare a fost ordonată săptămâna trecută de un judecător american.
Actele fac parte din documentele unui proces pentru defăimare declanșat în 2015 de Virginia Giuffre împotriva lui Ghislaine Maxwell, fosta iubită a lui Epstein, care în prezent este încarcerată, fiind condamnată în 2022 pentru trafic sexual. Procesul de defăimare a fost soluționat în 2017.
În declarații datând 2016, Sarah Ransome a scris: "Atunci când prietena mea a întreținut relații sexuale cu Clinton, Prințul Andrew și Richard Branson, au fost filmate de fapt casete, cu fiecare ocazie, de Jeffrey. Slavă Domnului că ea a reușit să pună mâna pe câteva fragmente din casete în care se văd clar fețele lui Clinton, a Prințului Andrew și a lui Branson care au întreținut relații sexuale cu ea. În mod frustrant, Epstein nu este văzut în niciuna dintre înregistrări, dar el era așa de inteligent! Când prietena mea a avut în cele din urmă curajul să vorbească și a mers la poliție în 2008 pentru a raporta ceea ce se întâmplase, nu s-a făcut nimic și a fost complet umilită de departamentul de poliție unde s-a dus să raporteze ceea ce se întâmplase cu Epstein, Clinton, Branson și Prințul Andrew" - a scris Ransome.
Ea a mai afirmat, în niște extrase dintr-o corespondență pe e-mail, că fostul președinte american Donald Trump a avut relații sexuale cu "multe fete".
"Știu, de asemenea, că ea (prietena lui Sarah Ransome) a întreținut relații sexuale cu Trump la conacul lui Jeffrey din New York în mod frecvent", a scris presupusa victimă a lui Epstein.
Ducele Andrew, fratele actualului rege Charles al III-lea, s-a retras din viața publică și nu-și mai folosește titlul de Alteță Regală după controversa legată de prietenia sa cu Epstein.
Prințul a plătit milioane de lire sterline pentru a soluționa un proces civil cu Virginia Giuffre, care l-a acuzat că a agresat-o sexual când avea 17 ani. El a susținut că nu a întâlnit-o niciodată pe Virginia Giuffre.
Pe de altă parte, avocatul lui Ghislaine Maxwell a susținut că prințul Andrew nu ar fi putut face sex cu Virginia Giuffre într-o cadă de baie, cum susținea ea, deoarece cada din apartamentul respectiv era efectiv prea mică pentru un bărbat de mărimea lui.
Sir Richard Branson a ripostat la afirmațiile lui Sarah Ransome că ar fi fost filmat în secret de Epstein spunând că sunt "nefondate și neîntemiate". O purtătoare de cuvânt de la Virgin Group, compania lui Branson, a reamintit că într-un articol din New Yorker publicat în 2019, Sarah Ransome a recunoscut că a fost o invenție ceea ce a afirmat în legătură cu înregistrările.
Clinton, Branson și Trump spun că nu au știut nimic despre infracțiunile pe care le-ar fi comis Epstein.