Într-un interviu acordat oficiosului Rossiiskaia Gazeta, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, a declarat că Rusia deține arme moderne și unice, capabile să distrugă orice inamic, inclusiv Statele Unite ale Americii.
"Rusia este răbdătoare și nu intimidează pe nimeni prin avantajul său militar.Dar ea posedă arme moderne, unice, capabile să distrugă orice adversar, inclusiv SUA, în cazul unei amenințări la adresa existenței sale", a subliniat Patrușev.
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei a calificat drept 'mioapă' și de o "stupiditate periculoasă" opiniile politicienilor americani "prinși în capcana propriei propagande" potrivit căreia Federația Rusă nu ar fi capabilă să răspundă unui atac nuclear preventiv din partea SUA. Patrușev a remarcat de asemenea că în Occident unii au "uitat lecțiile istoriei" și speculează despre o revanșă care să ducă la o victorie militară asupra Federației Ruse.
După destrămarea URSS, Rusia "a lucrat asupra greșelilor sale" și este acum "capabilă să-și asigure atât stabilitatea internă, cât și securitatea în fața amenințărilor externe", a avertizat Patrușev, conform extraselor din interviu publicate de numeroase media ruse și ucrainene, între care și publicația Ukrainska Pravda.
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei a mai declarat în cadrul aceluiași interviu că SUA încearcă acum să reprime Rusia, iar apoi următoarea țintă va fi China.
Oficialul rus a reiterat narațiunea Kremlinului că "Occidentul a greșit grav în calcularea prăbușirii economiei ruse și creșterea sentimentului de protest din cauza sancțiunilor" impuse și că Moscova are o "atitudine echilibrată" față de presiunea exercitată de sancțiunile occidentale.