Autoritățile elene au evacuat preventiv mai multe hoteluri și reședințe de pe insula Samos, în urma unui incendiu major de vegetație. Țara se confruntă cu temperaturi neobișnuit de mari pentru această perioadă. Potrivit autorităților, în 24 de ore au fost raportate zeci de astfel de incendii.
Incendiul a izbucnit joi, la prânz, și încă nu a fost adus sub control de către echipele de intervenție, ajutate de elicoptere și de avioane speciale.
Potrivit presei locale, Zona Agios Fanourios de pe coasta nordică a insulei a fost cea mai afectată.
Temperaturile extrem de ridicate au provocat numeroase incendii în Grecia, acestea fiind întețite de rafalele puternice de vânt. Pompierii au anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 51 de incendii de pădure și de vegetație.
În ultimele două decenii, Insula Samos, din estul Mării Egee, a fost afectată constant de incendii.
Medicii au recomandat populației să evite alcoolul și băuturile îndulcite cu zahăr, să consume multă apă și să limiteze expunerea la soare. Copiii și bătrânii au fost sfătuiți vineri să rămână în case, potrivit Agerpres.
Pe 14 iulie, MAE a emis o atenționare de călătorie pentru Grecia cu privire la temperaturile ridicate, de până la 40 de grade Celsius. Comunicatul ministerului este disponibil AICI.