Guvernul vrea să acopere din bani europeni efectele indolenței. Executivul are în plan o ordonanață de urgență prin care autoritățile publice să poată accesa fonduri europene chiar și pentru lucrările pe care le puteau face din bugetul local. În exclusivitate, Realitatea TV a intrat în posesia ordonanței.
Experții spun că este o soluție de avarie și, cumva, o recunoaștere că țara noastră este codașă atunci când vine vorba de banii europeni.
Reamintim că premierul Viorica Dancilă a avut, vineri, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu primarii municipiilor reședință de județ, reprezentanții Autorității de Management a Programului Operațional Regional (POR) și directorii Agențiilor de Dezvoltare Regională în care au fost analizate soluțiile la problemele întâmpinate în atragerea finanțării europene.
”Vrem să ridicăm barierele în obținerea finanțărilor din fonduri europene. Împreună, Guvern și autorități locale, ne vom pune de acord asupra soluțiilor concrete pentru a fi mai eficienți în atragerea finanțărilor și punerea în practică a proiectelor în beneficiul cetățenilor români”, a le-a spus Viorica Dăncilă primarilor prezenți la întâlnire, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Alături de primul-ministru, la întâlnire au mai participat vicepremierul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.
”Vreau să vă sprijin cu toată fermitatea, indiferent de opțiunea politică, să găsim împreună soluții pentru a recupera întârzierile în atragerea fondurilor europene din POR și a evita riscul de dezangajare a unor fonduri. Finanțarea acestor proiecte trebuie să fie în beneficiul cetățenilor, al României”, a subliniat premierul Viorica Dăncilă, potrivit sursei menționate.