Actual· 3 min citire

Grevă generală în Belarus. Ultimatumul dat pentru demisia Președintelui a expirat duminică

Lidera opoziției anunță declanșarea grevei generale în Belarus

Lidera opoziției anunță declanșarea grevei generale în Belarus

Publicat26 oct. 2020, 18:32
Actualizat26 oct. 2020, 22:25

Svetlana Tihanovskaia a anunțat luni începerea grevei generale în sectorul public, după expirarea ultimatumului dat Președintelui Aleksandr Lukașenko pentru a demisiona. Lidera opoziției din Belarus a făcut anunțul din Lituania, unde se află în exil, solicitând compatrioților săi să arate că ”nimeni nu va lucra pentru regim”.

”Din această dimineață, angajați ai întreprinderilor și uzinelor de stat, din sectorul transporturilor, mineri, profesori și studenți au intrat în grevă. Greva în întreprinderile de stat este o pârghie de presiune economică. Iar cea din sectorul privat este un semn de solidaritate din partea fiecăruia, este la fel de important”, a anunțat lidera opoziției într-un mesaj, prin Telegram

Presa de opoziție a distribuit în rețelele sociale materiale video în care apar zeci de tineri adunați în fața universităților sau ocupându-le în cadrul unor proteste ”sit-in”. Site-ul independent tut.bi a publicat imagini cu muncitori care încetează lucrul și cu acțiuni de solidaritate în cel puțin patru mari întreprinderi de stat, transmite Agerpres.

”E greu de știut până unde vor merge oamenii, din cauza presiunii mari din partea autorităților”, a declarant, pentru France Presse, liderul Confederației Sindicatelor Democratice Belaruse, Aleksandr Iarociuk, precizând că nu a făcut apel la grevă.

Un purtător de cuvânt al premierului Roman Golovcenko a anunțat, pe Facebook, că întreprinderile belaruse lucrează normal. AFP a consemnat însă declarația unei protestatare, Natalia Bezrukova, în vârstă de 54 de ani, care spunea că este în grevă alături de o parte din colegi. Elena Veliciko, o patroană de 43 de ani aflată în lanțul uman format de zeci de oameni alături de greviști, a anunțat, de asemenea, că a încetat și ea lucrul. ”Sunt gata de multe ca să ne recâștigăm dreptul de vot”, a spus aceasta.

Reamintim că, pe 13 octombrie, Tihanovskaia, principala contracandidată a lui Lukașenko la alegerile prezidențiale din august, i-a dat acestuia un ultimatum, în contextul protestelor ample în care i se cere demisia. Dacă în două săptămâni nu va părăsi funcția, va fi organizată o grevă la nivel național. ”Belarus este mai puternic decât regimul”, transmitea atunci lidera opoziției. Aceasta a solicitat și eliberarea deținuților politici și declanșarea unor anchete privind actele de violență împotriva manifestanților pașnici.

”S-au scurs două luni de criză politică, violență și impunitate. Destul! Aveți 13 zile pentru a îndeplini aceste trei condiții. În caz contrar, pe 25 octombrie, întreaga țară va ieși pașnic în stradă cu un ultimatum popular și, pe 26 octombrie, va fi declanșată o grevă națională, la care vor participa toate întreprinderile din țară, toate drumurile vor fi blocate, iar magazinele de stat vor fi boicotate”,a scris, pe 13 octombrie, Tihanovskaia într-un mesaj, pe Telegram.

Duminică, în ziua în care a expirat ultimatumul dat Președintelui, la Minsk au avut loc proteste ample, la care au participat aproximativ 100.000 de oameni. Sute de manifestanți au fost arestați. Protestatarii și opoziția acuză fraudarea alegerilor, în condițiile în care Lukașenko a fost anunțat câștigător al celui de-al șaselea mandat cu peste 80% din voturi.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News