Trei persoane au murit într-un accident rutier petercut în această seară în apropierea localității Snagov. O motocicletă a lovit în plin un autoturism care încerca să intre de pe o stradă laterală pe Drumul Național 1.
Anchetatorii spun că vina aparține atât motociclistului, care circula cu viteză excesivă - aproape 180 de kilometri la oră - cât și șoferului autoturismului. Acesta din urmă, fără să se asigure, a încercat să facă o manevră pe mijlocul drumului.
Impactul a fost atât de puternic încât, la contactul cu motocicleta, mașina s-a răsturnat. Din statisticile poliției, în primele 8 luni ale anului, s-au înregistrat 88 de accidente grave în care au fost implicați motocicliști, cu 28% mai multe față de 2006. 22 de oameni au murit, iar alți 75 au fost grav răniți. Cei mai mulți aveau vârste de până în 30 de ani.