Actual· 1 min citire

Gheorghe Nichita, fostul primar de la Iași, va fi ELIBERAT după doar 1 an de închisoare din 5 de condamnare

Gheorghe Nichita eliberat

Gheorghe Nichita eliberat

Publicat30 iul. 2021, 18:17
Actualizat30 iul. 2021, 18:19

Magistrații Judecătoriei Botoșani au admis, vineri, eliberarea condiționată a fostului primar al Iașului, Gheorghe Nichita, condamnat la 5 ani de închisoare, din care a executat un singur an. Decizia poate fi atacată în termen de trei zile.

„Dispune liberarea condiționată a condamnatului Nechita Gheorghe de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 5644/2020 emis de Tribunalul București Sec. I P, în baza sentinței penale nr. 2324/2017 a Tribunalului București Sec. I P. (...) Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare”, este decizia Judecătoriei Botoșani.

Gheorghe Nichita a fost condamnat la cinci ani de închisoare, în 2020.

În decembrie 2015, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Gheorghe Nichita, pe președintelui grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu, pe vicepreședintele UTI Mihail Tănăsescu și pe directorul companiei Information Business Consulting SRL (IBC), Iulius Gabriel Mardarasevici. La începtul lunii august 2020, Gheorghe Nichita, fostul primar din Iași, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În plus, Tribunalul București a decis să confiște sumele oferite drept mită de inculpații Tiberiu Urdăreanu și Iulius Gabriel Mardarasevici.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News